Dau câteva exemple, doar.
Statistici din 2012 indicau o dramatică scădere a înscrierii cetăţenilor români la bibliotecile ţării. Dacă în 1990 erau înscrişi 5,8 milioane de cetăţeni, recordul înscrierilor se va atinge în 1998 şi 2003, cu peste 6,1 milioane, pentru ca efectivul înscrişilor la biblioteci să se prăbuşescă continuu din 2004 încoace, la sub 4,5 milioane în anii recenţi. Nu putem pune acest declin doar pe seama extinderii accesului electronic la publicaţii. Cu siguranţă, în joc sunt şi alţi factori explicativi - precum degradarea reţelei bibliotecilor şcolare, a bibliotecilor rurale şi, mai ales, destrămarea interesului pentru lectură pe fondul atmosferei, deloc încurajante, pentru cultivare de sine din anii menţionaţi.
Recent, unele publicaţii au semnalat că în ceea ce priveşte învăţarea limbilor străine situaţia din ţara noastră este dramatică, de asemenea. Doar 19,2% dintre cetăţeni vorbesc o limbă străină (România fiind întrecută doar de Ungaria, cu 17,6%), abia 1,3% vorbesc trei limbi străine sau mai multe, iar 69,6% nu vorbesc nici o limbă străină. Să luăm însă aminte că, printre cei care vorbesc cel puţin o limbă străină, peste 7% dintre cetăţeni sunt apartenenţi ai minorităţilor etnice şi imigranţi, încât situaţia este gravă. ( Spre comparaţie, aşa cum ne spune recntul volum Mathieu Duchatel, ..., Le monde vue d Asie, Philippe Picquier, Mas de Vert, 2013, în China actuală peste 29% dintre cetăţeni vorbesc o limbă străină!). Această degradare arată în plus cât de mult se confirmă avertismentul pe care l-am dat din 2001 încoace (vezi Andrei Marga, Speranţa raţiunii. Interviuri, EFES, Cluj, 2006, p.310 şi urm.), când am atras atenţia că afectarea Noului Curriculum Naţional (1998), ce a fost dat internaţional ca exemplu demn de urmat, va avea efecte negative profunde. Se observă, de asemenea, foarte bine că efectivul de licenţiaţi în universităţi este, pe cohorte şi, probabil, pe total, mai mare decât efectivul celor care vorbesc măcar o limbă străină şi că mulţi universitari vorbesc doar o limbă străină (pe când la filosofie, psihologie, sociologie, antropologie, drept, istorie etc. nu poţi face performanţă, la propriu, dacă nu stăpîneşti deopotrivă engleza, germana, franceza şi, tot mai mult, italiana!). Si aici este evident cât de eronate şi costisitoare sunt distrugerea politicii lingvistice de până la legea învăţămîntului din 2011 şi continua erodare a învăţării limbilor străine în licee şi, mai ales, în universităţile din ţară.
Cum stau alte ţări la cei doi indicatori? Austria (cu 6o%), Cipru (59,3), Germania (41,3%), Grecia(44,8), Franţa(35,9), Polonia (39), Cehia (34,6), Bulgaria (30), Marea Britanie (64) sunt printre ţările cu situaţie bună în ceea ce priveşte stăpânirea a cel puţin unei limbi străine. Trei limbi străine sau mai multe sunt stăpânite de mai mulţi cetăţeni în Estonia (20,6%), Slovacia (32,6), Slovenia(34,6), Belgia (25,4), Austria (9,1), Germania (8,7), Cehia (8,8), Portugalia(8,9), Italia(6,7), Austria(9,1), Suedia(19,4), Finlanda(38). Se observă limpede cât este de recuperat în România, atât în ceea ce priveşte învăţarea unei limbi străine cât şi relativ la competenţa intelectualilor de vârf în materie linguală.
Cu puţin timp în urmă, unele publicaţii au relansat întrebarea cu privire la căile ameliorării vorbirii limbii române de către români. Observaţia de la care s-a plecat este aceea că exprimarea publică, până şi a miniştrilor mai noi ai educaţiei din România, conţine formulări incorecte din punct de vedere gramatical. Situaţia este, desigur, jenantă. Dar la fel de jenantă este incapacitatea tocmai a celor care se pronunţă asupra învăţământului de a vedea adevăratele cauze ale situaţiei şi remediul. Unii cer, de exemplu, generalizarea învăţării gramaticii la toate clasele, alţii sporirea parcurgerii literaturii, iar câţiva cred că totul este o chestiune de însuşire a disciplinei comunicării, care se rezolvă odată cu noile generaţii. În fapt, dacă ducem lucrurile până la capăt, nu se poate să nu sesizăm că niciodată nu s-a învăţat gramatica la toate clasele, dar s-a învăţat bine atunci când s-a învăţat, că disciplinele dedicate formării sub aspectul considerat "formal" a gîndirii elevului şi studentului (gramatica, logica, retorica) sunt desconsiderate în curriculumul actual, că generaţiile mai noi ajung să încalce şi mai avan regulile de gramatică. Pe deasupra, este excesiv de mare folosirea sofismelor în comunicarea publică de la noi (cum am arătat, cu exemple, în Andrei Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, Editura Academiei, Bucureşti, 2013), după cum este întinsă incorectitudinea gramaticală în aceeaşi comunicare. Mediul public al formării noilor generaţii ar trebui, ca urmare, chestionat.
