Uniunea Europeană e prinsă în cleşte

De la prăbuşirea Uniunii Sovietice, Rusia a parcurs un traseu extrem de interesant. Mă refer exclusiv la dimensiunea geopolitică. A devenit mai întâi un factor de instabilitate şi un jucător slab. De la o putere mondială de prim rang, a decăzut la statutul unui jucător regional de mâna a doua. Apoi, mai ales de când Vladimir Putin a preluat hăţurile puterii, Rusia a început să crească. Mai întâi încet şi sigur, iar apoi accelerat şi sigur. Astăzi, este un jucător de prim rang în Eurasia, iar mâine poate deveni un jucător global. Acest nou statut îi va marca aderarea oficială a Ucrainei la Uniunea Vamală Euroasiatică, aflată sub controlul Moscovei. Va fi o uriaşă piaţă economică şi, nu mai puţin, o asociere politică care poate deveni oricând şi militară.
Între timp, Europa a parcurs un traseu invers. Odată cu căderea Zidului Berlinului şi la scurt timp de la reunificarea Germaniei, Uniunea Europeană a crescut spectaculos ca suprafaţă, ca populaţie, ca putere economică şi, în consecinţă, dintr-un jucător regional s-a transformat într-un jucător global. Apoi, imediat după declanşarea crizei economice mondiale, UE a început să scârţâie din toate încheieturile. Mecanismele economico-financiare învechite, de muzeu, nu au rezistat provocării. Criza în Europa a continuat, iar ameninţarea cu disoluţia persistă, chiar dacă este mai puţin acută în comparaţie cu anii 2010-2011. Oricum, UE este pe cale să-şi piardă statutul de jucător global atât în raport cu Asia, care trece printr-un proces de creştere accelerată, cât şi în raport cu noua Rusie.

Este exact motivul pentru care balanţa, aflată într-un sensibil echilibru, se va înclina într-o direcţie sau alta în raport cu asocierea sau nonasocierea Ucrainei la Uniunea Eropeană. Iar astăzi, înainte cu foarte puţin timp de momentul luării unei decizii, avem toate semnalele ca previziunile şi scenariile realizate în laboratoarele de la Bruxelles nu se vor confirma. În aroganţa ei, UE şi-a imaginat că un stat cu dimensiunile şi potenţialul Ucrainei va accepta, de dragul statutului atât de alunecos de asociat UE şi atât de incert de viitor membru, să-şi deschidă piaţa în favoarea statelor europene şi să facă cheltuieli suplimentare fără a primi, la schimb, ceva corespunzător. Şi asta în timp ce Moscova îi oferă Ucrainei un parteneriat economic necondiţionat, investiţii masive şi, atenţie, gaze mai ieftine. O momeală de nerefuzat pentru Kiev. Bomboana pe colivă o pune UE, condiţionând acordul în vederea asocierii cu Ucraina de eliberarea Iuliei Timosenko. Un veritabil afront adus preşedintelui ucrinean.

Stau şi mă gândesc dacă nu cumva, la acest capitol, Germania, singurul stat UE aflat într-un parteneriat istoric constant şi puternic - exceptând câţiva ani de război -, nu a lucrat, în secret, în favoarea Moscovei. Şi de ce ar face-o? Ce interese ar avea Berlinul? Două interese majore. Dacă Federaţia Rusă redevine o forţă imperială şi un jucător global, va putea funcţiona ca tampon între UE, condusă de Germania, şi Statele Unite. Dar şi mai relavantă este ascensiunea Chinei. În mentalitatea oamenilor politici de la Berlin, ofensiva economică şi geostrategică a Chinei nu poate fi oprită de UE, dar ar putea fi întârziată sau chiar blocată de Federaţia Rusă.

Şi astfel ne întoarcem, din nou, la uriaşa miză a summit-ului China - Europa Centrală şi de Est care, începând de mâine, se desfăşoară la Bucureşti. În timp ce şaisprezece premieri vor căuta soluţiile unui parteneriat consolidat sau chiar strategic cu China, o importantă delegaţie a Beijingului va face zilnic naveta Bucureşti - Bruxelles şi retur.

Este clar că cele două mari evenimente sunt complementare, influenţându-se reciproc. Săptămâna viitoare planeta se învârte pe axa Bucureşti -Vilnius