A existat sprijinul unui comitet internaţional, compus din intelectuali evrei şi neevrei, în rândul căruia am avut cinstea să mă număr. Inaugurarea oficială, desigur sobră, a avut loc la Marea Sinagogă a Berlinului, lovită crunt acum nouăzeci de ani, când Hitler a declanşat cunoscuta prigoană a evreilor, fatală pentru
Inaugurarea a fost însă precedată de o sesiune ştiinţifică de foarte bun nivel intelectual (cu o mare diversitate a subiectelor, explicabilă prin performanţele intelectuale de vârf şi vicisitudinile unice ale istoriei evreilor europeni). Am avut onoarea să susţin, după cuvântul edificator al doamnei Eveline Goodman-Thau, conferinţa Judaism and Christianity – Roots of Europe. Voi reţine multă vreme exigenta, dar riguroasa dezbatere pe care am avut-o în marginea conferinţei cu învăţatul Victor Seidler (Londra) asupra angajamentului creştinilor: repetă creştinii teza substituirii legământului lui Dumnezeu cu poporul ales cu un nou legământ sau nu, deschizându-se spre o relaţie nouă cu iudaismul? Am apărat, cu multe probe, ideea schimbării abordării creştine din ultimele decenii, dar colegul meu ilustru, care şi-a pierdut patruzeci de membri ai familiei în Shoah, a rămas circumspect. Voi reveni cu alt prilej asupra argumentelor sale, care vor trebui luate în seamă.
De ce este importantă inaugurarea Universităţii Ebraice a Europei? Am putea vorbi, desigur, de importanţa pentru
Să revenim, însă, la evenimentul de la
Prima sintagmă a fost aceea că “evreii au fost pretutindeni unde au fost romanii”. Se ştie cât de acută a fost rezistenţa evreilor şi refuzul de a se supune romanilor. Evreii aveau deja atunci o cultură profilată, iar oferta culturală romană nu îi satisfăcea. Important este însă faptul că acţiunea civilizatoare evreiască a fost contemporană cu cea romană, încât, şi din acest motiv, moştenirea Ierusalimului se cuvine recunoscută, pe lângă cea a Romei şi a Atenei, ca fundament al Europei.
A doua sintagmă a fost: “să i se dea Europei înapoi iudaismul, iar iudaismului să i se redea Europa”. Nu-i putem epuiza aici toate implicaţiile, însă una se cuvine a fi etalată cu orice chip. Este vorba despre caracterul extrem de fecund al evreilor în culturile europene, al “fermentului evreiesc”, cum s-a spus. Evreii nu au nevoie de omagii exaltate, dar este o chestiune de adevăr în a recunoaşte că acolo unde evreii s-au putut manifesta nestingherit, societăţile au prosperat în bunăstare şi libertăţi personale (în definitiv, declinul Pragăi şi al Vienei, în regiunea noastră europeană, a început atunci când virulenţa antisemită a luat avânt). Nu discut aici implicaţiile pentru iudaism ale conjuncţiei europene, dar ne putem da seama cât de importantă a fost aceasta din istoria însăşi a iudaismului.
A treia sintagmă este aceea că “Europa a înregistrat multe rupturi”, că unele au nevoie de corectură (de exemplu, “die westliche Aufklärung braucht eine neue Aufklärung”), că Europa are nevoie de un “nou contract social”. Ştim, din multe surse, observând însăşi criza Europei – pe care o tematizează, de la Husserl şi Spengler, la intelectualii de astăzi, mulţi europeni – că o cotitură este de făcut în Europa. Intelectualii evrei participanţi la inaugurarea Universităţii Ebraice a Europei de la Berlin au propus-o explicit.
Ce vrea să fie noua Universitate Ebraică a Europei? Câteva concepte folosite în discursurile inaugurării sunt grăitoare. Goodman-Thau a vorbit de un “nou început”, cu referire la noua relaţie în care