Români. Mai bogaţi sau mai săraci, în căutarea soluţiei pentru venitul familiei, mai sănătoşi sau mai bolnavi, căutând cu disperare vreun tratament miraculos în câte o clinică austriacă, după modelul deja consacrat al primilor politicieni ai ţării, cu toţii aşteaptă răbdători salariile sau rezultatele analizelor în faţa clinicilor cu faţade impenetrabile. Alţii îngroaşă rândurile prostituţiei, ale cerşetorilor sau ale taberei hoţilor, mulţumiţi în mizeria lor de atitudinea înţelegătoare a trecătorilor vechii capitale a Imperiului.
Cu bune şi cu rele, o parte a României, în creştere după ultimele statistici, se mută din propria ţară încotro vede cu ochii, spre civilizaţie. O parte a României care s-a săturat de mizerie şi minciună, care s-a săturat de sărăcia lucie şi de lipsa unei şanse pe care ar fi firesc să o aibă măcar o dată în viaţă. România începe să fie în altă parte: ţara, începând cu cei din fruntea ei, nu mai are încredere în propriii medici (recunoscuţi pe plan internaţional ca excepţionali) şi fac cozi în faţa clinicilor din vest, nu de puţine ori pe banii propriului Minister al Sănătăţii, şi cu rezultate nu cu mult mai bune. Dar poate că nu numai sănătatea sau scopurile financiare sunt cele care creează în Occident încet, încet o altă Românie.
Din câte am putut vedea şi auzi, cel mai important pare a fi, pentru majoritatea celor care s-au integrat şi muncesc acolo, modul în care sunt trataţi de populaţia majoritară. Cu toţii au un soi de mândrie, începând cu chelneriţele de la majoritatea benzinăriilor de la marginea oraşelor mari din Austria şi terminând cu cei care ocupă posturi importante în staff-urile unor firme mari. Un fel aparte de a se simţi altfel ca “acasă”, pentru că aici sunt trataţi cu mai mult respect şi cu mai multă atenţie. Cu mai mult simţ al umanului, cu mai multă înţelegere faţă de trebuinţele sufleteşti şi materiale ale unui om trăitor pe acest pământ.
Dar nu numai românii creează Românii în altă parte, ci şi moldovenii sătui de rusificata Republică moldoveană, alături de sârbii cu vieţile măcinate de atroce războaie civile şi albanezii sufocaţi de cazemate şi sărăcie. Alte patrii, alte încăperi – cum ar spune cineva: alte comunităţi, alte fericiri, alte disperări. Un est mutilat de comunism, apoi de o tranziţie ca o loterie, construind din cioburi şi rămăşiţe o altă viaţă, de cele mai multe ori mult mai bună sub toate aspectele decât în propria ţară. “Viaţa e în altă parte”, spune Kundera, care trăieşte azi departe de Cehoslovacia - ţara lui de origine, (care nici nu mai există!) tocmai în Franţa, de unde comunismul pe care l-a trăit pare că poate fi descris mai bine decât de la Praga.
O altă Românie cu aceiaşi români, din ce în ce mai mulţi şi mai disperaţi, capătă proporţii “în altă parte”. O altă Românie de care nu le pasă decât celor rămaşi acasă, aşteptând un moment bun ca să reîntregească aiurea ţara morganatică şi infinit mai frumoasă decât cea săracă de care fuge, cu tot Dracula, Litoralul şi Delta Dunării, şi ultimul turist occidental.
Pentru curioşi, e bine de ştiut că tot ce au putut gândi politicienii noştri pentru aceşti oameni se rezumă la iniţiativa pentru adoptarea unei Legi, aparţinând unui parlamentar independent – Mircea Giurgiu – care prevede ca părinţii care pleacă la muncă în străinătate să anunţe obligatoriu statul, ca, în cazul în care minorii nu sunt bine îngrijiţi de către aparţinători, aceştia să fie internaţi în centre de plasament. Până când? Până vor afla şi ei că viaţa e în altă parte...
