Universitatea Tehnică testează extinderea în Observator
- Scris de Kristina Restea
- 23 Ian 2014, 20:37
- Educaţie
- Ascultă știrea
Vecinii se tem că noua construcţie le va agresa proprietăţile, arhitectul responsabil de documentaţie se încurcă în variantele de proiect prezentate, cifra cu locurile de parcare depinde de cine face numărătoarea, iar edilul Emil Boc este îngrijorat ca Universitatea Tehnică (UTCN) să nu găsească motive de a da primăria în judecată.
UTCN a ajuns în şedinţa de joi a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) cu propunerea pentru extinderea unui cămin studenţesc în zona str. Observatorului - Rene Descartes, proiect aflat la fază de Plan Urbanistic de Detaliu. Printre membrii CTATU se află şi arhitecţi care predau în cadrul Facultăţii de Arhitectură a UTCN, aşa că primarul a constatat că ordinea de zi a ajuns la un punct unde colegii săi de comisie sunt „acasă". Conform proiectului, regimul de înălţime al noii clădiri ar creşte în trepte, de la două etaje la patru plus mansardă, a explicat arhitectul care a susţinut documentaţia, Florina Florian. Ea a precizat că imobilul va beneficia de 20 de locuri de parcare în subsolul clădirii şi de încă nouă amenajate la sol. „Eu am numărat 13 locuri la subsol, nu 20, câte spuneaţi dvs", a spus arhitectul Eugen Pănescu, membru al CTATU.
Doi dintre vecinii terenului de pe Descartes au intervenit, spunând că noua construcţie le va afecta proprietăţile şi calitatea vieţii, le va lua din lumină şi va crea şi mai multe probleme cu locurile de parcare într-o zonă care se confruntă cu acest neajuns. Pănescu a constatat că pe una dintre laturi noua construcţie, ajunsă la cinci niveluri, se amplasează la doar 5 m de limita de proprietate. „Iniţial la nr. 19 (în vecinătatea terenului UTCN, n. red.) era un calcan, dar între timp domnul de acolo a primit autorizaţie pentru o casă în mijlocul terenului", a încercat să explice reprezentanta UTCN. „Dacă la extinderea căminului se respectă Planul Urbanistic General în curs de aprobare, eu sunt mulţumit. Să se respecte regimul de case din zonă, nu să se facă patru etaje şi mansardă la 5 m de proprietate", a punctat un vecin. Cum noul PUG (cu o echipă de proiect condusă de UTCN) nu e încă în vigoare la aproape cinci ani de la semnarea contractului, teoretic avizele se dau încă pe baza vechiului regulament, din 1999. „Trebuie să le dăm ce ne permite legea, altfel pot să ne dea în judecată. Trebuie să respectăm legea şi interesul public, dar să îi ascultăm şi pe vecini", a spus Boc.
„Regimul de înălţime nu e o problemă aici, trebuie să se respecte h/2-ul (distanţa de la clădire la limita de proprietate să fie cel puţin egală cu jumătate din înălţimea imobilului, n. red.)", a menţionat arhitectul Adrian Iancu, membru al CTATU. Ligia Subţirică, arhitect-şef al municipiului, a menţionat că în cazul zonei în discuţie regula h/2 nu se aplică. În cele din urmă, prezentarea a ajuns la o clarificare-surpriză: arhitectul care a susţinut propunerea pentru UTCN a precizat că într-o variantă nouă de proiect, rezultată după consultarea vecinilor, clădirea a fost altfel amplasată pe teren şi că de fapt e propusă la 10 m faţă de vecini (nu 5 m, cum se prezentase iniţial). Membrii CTATU au solicitat regândirea proiectului şi a amplasării pe parcelă, pentru a respecta vecinătăţile, iar arhitectul Şerban Ţigănaş a pledat pentru o soluţie fără parcări la subsol. „O astfel de parcare este scumpă, ar complica structura şi nu rezolvă problemele. Problema parcării e una globală, a întregului complex, iar câteva locuri în plus sau în minus nu aduc o soluţie", a punctat Ţigănaş. Proiectanţii UTCN vor trebui să regândească propunerea pentru extindere şi să revină cu alte soluţii.