A început modulul 3 de școală. Când intră elevii din Cluj în vacanța de schi

A început modulul 3 de școală. Când intră elevii din Cluj în vacanța de schi

Elevii s-au întors joi la școală pentru un nou modul de cursuri, al treilea din acest an școlar.

Copiii au revenit astăzi în bănci după cele peste două săptămâni de vacanță de iarnă.

Cel de-al treilea modul începe, așadar, astăzi, 8 ianuarie, și se încheie vineri, 6 februarie, când la Cluj se intră în săptămâna de vacanță de schi. Așadar, elevii din Cluj mai au până la următoarea vacanță 4 săptămâni și două zile de școală. 

Iată cum sunt împărțite următoarele module ale anului școlar 2025-2026:

Modul 3: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare.

Vacanța de schi (mobilă): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026. Așadar, la Cluj elevii vor fi în vacanță în săptămâna 9 – 13 februarie.

Modul 4: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026. Elevii din Cluj reîncep cursurile luni, 16 februarie.

Vacanța de primăvară/Paște: de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

Modul 5: de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Comenteaza