Andrei Marga, după ieşirea universităţilor româneşti din ierarhia Shanghai: "Corupția universitară are forme din cele mai urâte"
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Aug 2024, 07:50
- Educaţie
- Ascultă știrea

Ieșirea Universității „Babeș-Bolyai” și a universităților din România din ierarhia convenabilă a universităților, de la Shanghai, în 2023 și 2024 – ar trebui să pună, într-adevăr, pe gânduri, transmite Andrei Marga.
"Care sunt cauzele declinului universităților românești, încât ele pierd până și pozițiile pe care le atinseseră? Le enumăr, cu scurte comentarii", transmite fostul ministru al Educaţiei şi fostul rector al UBB Cluj, Andrei Marga, într-o apmplă analiză publicată de cotidianul.ro.
"România „luptei contra corupției”, lansată în 2004, a devenit și mai coruptă în anii ce au urmat. Corupția universitară are forme din cele mai urâte, semnalate de mulți concetățeni – doctorate plagiate sau superficiale, nulități devenite profesori, un nepotism fără precedent în istoria țării. Ea mai are o formă cu impact în performanțe: mulțimea de fii și fiice de bani gata puși în funcții – prorectori, decani etc. Nu este azi exagerare dictonul umoristic: <Dacă așa stau lucrurile, să predea în universități și unchii și mătușile!> (...)
Mediul social în care acționează universitățile condiționează performanțele. Nu devin relevante universitățile retrase – la noi retrase într-o corupție care este mai rea în efecte decât angajarea politică pe față. Și aici adevărul ar trebui să conteze. Am condus reforma comprehensivă a educației din 1997-2000 și, dincolo de falsurile reflexe la câțiva, presa a susținut cu observații la obiect, adeseori severe, măsurile. În schimb, acum, domină un climat de compromisuri, de flatări, care duce, în mod sigur, la sărăcie. Indicatorii industriei, ai educației, indicatorii democrației, ai justiției și ai multor altor domenii de azi arată că este mult de schimbat și în atitudinea generală. (...)
Există mai nou o particularitate jenantă în universitățile din România actuală – competiția rectorilor și profesorilor pentru a intra în grațiile securismului, în loc de acuratețe în materie de performanțe și valori. Ori, nu ai cum să ajungi în ierarhizări internaționale când într-o universitate se dau diplome șefului noii Securități, adjuncții sunt numiți profesori, iar ca profesor honoris causa sunt celebrați politruci ai instituției. Fenomenul a întrecut vizibil până și maxima, spusă critic de un ilustru ierarh indigen, „pe aceste meleaguri aranjamentul bate regulamentul”. Titlurile din România au fost discreditate de decidenți preocupați de grații, iar asemenea exemple le compromit cu totul.
Prea multe din viața universităților din România actuală confirmă că falsificarea a intrat, cum se spune, în ADN-ul unora. Dar și că inducerea în eroare a oamenilor, prin chiar organizarea alegerilor, dacă nu prin manipulări și mituire, nu duce la performanțe", sunt câteva dintre cauzele declinului universităților românești, crede Andrei Marga.
(Citeşte analiza integrală AICI)