Au început înscrierile la BAC-ul de toamnă. Ce documente se depun la dosar/ Calendarul examenelor

Au început înscrierile la BAC-ul de toamnă. Ce documente se depun la dosar/ Calendarul examenelor

Înscrierile pentru a doua sesiune a Bacalaureatului 2024 încep luni, 15 iulie, iar candidații pot cere să susțină doar probele la care nu au obținut minimum nota 5.

Candidații care nu au promovat probele de Bacalaureat din sesiunea de vară, absolvenții care au avut corigențe sau cei din promoţiile anterioare care nu au promovat examenul să-l susțină în sesiunea a doua din acest an, cea din luna august.

Înscrierea candidaților are loc până luni, 22 iulie, iar aceștia pot cere să susțină doar probele la care nu au obținut minimum nota 5.

Pe lângă fișa de înscriere, dosarul de înscriere trebuie să conțină o copie de pe cartea de identitate și de pe certificatul de naștere, foaia matricolă - de care candidații pot întreba tot la secretariatul liceului absolvit în momentul înscrierii și o adeverință pe care o obțin tot de la școală în momentul înscrierii, care atestă că au susținut anumite probe într-o sesiunea anterioară, le-au promovat și nu este cazul să le susțină din nou – adeverința de recunoaștere a probelor.

Pe 8 august încep primele probe de evaluare a competențelor, de comunicare în limba română.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Calendarul probelor Bacalaureatului de toamnă 2024:

  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

În 26 august 2024 se afișează primele rezultate la probele scrise (până la ora 12.00) și are loc depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00), iar pe 30 august 2024 sunt afișate rezultatele finale.

Comenteaza