Aur pentru România la informatică! Juniorii români, pe primul loc la Balcaniada 2026

Aur pentru România la informatică! Juniorii români, pe primul loc la Balcaniada 2026

Elevii români au ocupat locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (JBOI) 2026, cu trei medalii de aur și una de bronz.

Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (JBOI) s-a desfășurat în perioada 22-28 septembrie, la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina, și a reunit 55 de concurenți din 13 țări.

În urma rezultatelor obținute, România se plasează pe locul I în clasamentul pe națiuni, atât în funcție de punctajul total, cât și după numărul și valoarea medaliilor obținute.

Au obținut medalii elevi Andrei Nemțișor, clasa a VIII-a, Colegiul Național ''Costache Negruzzi'', Iași, medalie de aur absolut, cu cel mai mare punctaj al competiției; Traian Danciu, clasa a VII-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București, medalie de aur; Vlad Bondoc, clasa a VIII-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București, medalie de aur; Vlad Ioan Muntoiu, clasa a VIII-a, Colegiul Național de Informatică ''Constantin Diaconovici Loga'', Timișoara, medalie de bronz.

Liderii echipei au fost profesorul Eugen Nodea, Centrul Județean de Excelență Gorj, Târgu Jiu - team leader, și Ioan-Cristian Pop, student la Universitatea Politehnica București, deputy leader.

La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, coordonarea olimpiadei a fost asigurată de Direcția Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .