Autorii subiectelor, scuze pentru eroarea de la simulare: "Nu este de natură să afecteze rezultatele”

Autorii subiectelor, scuze pentru eroarea de la simulare: "Nu este de natură să afecteze rezultatele”

Autorii subiectelor de Limba şi literatura Română, din cadrul simulării Evaluării Naţionale, în care poezia „Stai şi asculţi sub ramuri...” scrisă de Heinrich Heine, a fost atribuită lui Şt.O.Iosif, poetul român care a tradus-o, îşi cer scuze "pentru această regretabilă omisiune”.

„Având în vedere faptul că, în structura subiectelor pentru proba scrisă de Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale, din data de 11 martie 2019, a fost utilizat ca „text la prima vedere” poemul „Stai şi asculţi sub ramuri...”, fără a se menţiona că opera respectivă este creaţia literară a lui Heinrich Heine, tradusă în limba română de Şt. O. Iosif, Centrul Naţional de Examinare şi Evaluare (CNEE) îşi cere scuze public pentru această regretabilă omisiune”, transmit reprezentanţii CNEE, printr-un comunicat de presă, conform Mediafax.

Totodată, CNEE precizează că această „omisiune/eroare de atribuire nu este de natură să afecteze rezultatele şi performanţele” obţinute de elevii care au susţinut această probă.

„Astfel, subiectul vizează, în conformitate cu programa pentru Evaluarea Naţională, receptarea unui text-suport „la prima vedere”, iar itemii nici în acest caz, nici la examenul din iunie, nu solicită informaţii referitoare la autor, încadrarea acestuia sau a textului în vreun curent literar sau orice altă cerinţă care să facă vreo legătură cu autorul textului sau care să inducă în eroare candidatul. Mai exact, subiectul în cauză implică strict noţiuni de vocabular, punctuaţie, gramatică - morfologie, sensul cuvintelor, respectiv apartenenţa la genul liric (poezie) a textului”, mai arată sursa citată.

Precizările vin după ce s-a depistat faptul că poezia poetului german Heinrich Heine, „Stai şi-asculţi sub ramuri...”, a fost atribuită, la simularea de la Limba Română la clasa a VIII-a, poetului Ştefan Octavian Iosif, el fiind cel care a tradus-o. Proba a fost susţinută de elevi luni.

Elevii clasei a VIII-a, care au susţinut, luni, simularea la Limba şi Literatura Română la Evaluarea Naţională, au avut de rezolvat la subiectul I mai multe cerinţe pe baza unei poezii. Poezia „Stai şi-asculţi sub ramuri...”, de poetul german Heinrich Heine, i-a fost atribuită, lui Ştefan Octavian Iosif.

De fapt, Ştefan Octavian Iosif a fost cel care a tradus poezia lui Heine.

Comenteaza