Cîmpeanu: După vacanță, TOȚI elevii din clasele terminale să vină la școală și în SCENARIUL ROȘU
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Apr 2021, 12:08
- Educaţie
- Ascultă știrea
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, solicită ca elevii din clasele terminale să vină fizic la școală cu toată clasa, nu doar jumătate, cum e prevăzut în prezent, iar cei din școlile speciale să vină cu prezență fizică, indiferent de scenariu.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a făcut cele două solicitări, joi, în prima ședință a Comitetului pentru Revenirea României la Normalitate, conform Edupedu.ro.
"Am solicitat să fie analizată posibilitatea de eliminare a condiției care vizează înjumătățirea efectivelor în clasele terminale în scenariul roșu. Am explicat că nu are niciun fel de logică atâta vreme cât în aceeași școală, pe același palier, două clase identice, cei de clasa a IV-a pot veni cu prezență fizică efectiv complet, cei de clasa a VIII-a, care au în luna iunie de susținut Evaluarea Națională, trebuie să vină doar jumătate. O a doua cerere pe care am prezentat-o a fost aceea ca școlile speciale să fie deschise integral cu prezență fizică începând cu data de 5 mai, la revenirea din vacanță, respectiv 10 mai pentru elevii din clasele terminale. Sunt peste 27.000 de elevii cu cerințe educaționale speciale, sunt elevi care, în cea mai mare parte, au nevoie de cabinete de stimulare polisenzorială, de cabinete de stimulare psihomotricitate, de cabinete de logopedie, au nevoie de kinetoterapie. Dacă cineva își imaginează că acești peste 27.000 de elevi pot primi aceste elemente în online sau acasă se înșeală amarnic. Fiecare zi pierdută pentru acești copii înseamnă o aprofundare a riscului de eșec total în educație. Sunt convins că vom avea înțelegere.
Mai mult decât atât, săptămâna viitoare, așa cum a fost anunțat, va fi făcută o analiză, o fotografie de moment din perspectiva ratei de infectare pentru a se vedea dacă ne putem permite prezența fizică mai mult decât în scenariile care sunt deja anunțate, plus cele două elemente pe care le-am precizat deja", a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.