Daniel David, despre bursele de merit: "Sper să le mai pot flexibiliza"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:23
- Educaţie
- Ascultă știrea

Ministrul Educației, Daniel David, afirmă că încearcă să găsească o soluție pentru ca toți elevii cu media 10 să ia bursă de merit, nu doar cei care se încadrează în procentul de 15% dintr-o clasă.
Daniel David a declarat, miercuri, că a pornit măsurile luate privind bursele de merit ale elevilor „de la faptul că nu sunt bani”, iar prin aceste măsuri a vrut să protejeze bursele sociale.
„Dacă am fi avut suficienți bani, nu ne-am fi atins de bursa de merit, deși au apărut fenomene ciudate în legătură cu bursa de merit față de 2023-2024, când unele unele burse de merit s-au dat cu note de 5-6, nu mai vorbesc chiar cu note de sub cinci. În 2024-2025 am pus pragul de 9,50 și, surprinzător, au crescut și mediile de 9,50, astfel încât lucrurile sunt foarte discutabile. Dar problema este asta. Noi am pornit de la faptul că nu sunt bani. Primele burse pe care vreau să le protejez sunt bursele sociale, pentru că bursele sociale susțin copiii să vină la școală”, a spus Daniel David, pentru Digi24.
Ministrul a subliniat că încearcă să găsească o soluție pentru ca toți elevii cu media 10 să ia bursă de merit, nu doar cei care se încadrează în procentul de 15% dintr-o clasă.
„Bursele de merit au fost regândite, exact așa cum am spus, sper să le mai pot flexibiliza măcar. Adică dacă ai copii cu 10, să dai la toți care au 10, să nu fie numai 15% dar o să vedem hotărârea de Guvern. Dar încerc, acolo unde nota este 10, să dăm la toți, chiar dacă, repet, vor fi mai mult de 15% dintr-o clasă. Dar asta voi vedea joi, când vom discuta hotărârea în ședința de guvern”, a declarat acesta, potrivit digi24.ro.