Din septembrie, elevii pot călători gratuit cu trenul, cu toate companiile feroviare și pe orice distanță/ De unde se iau biletele și de ce acte este nevoie
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Aug 2023, 12:28
- Educaţie
- Ascultă știrea
Elevii vor putea călătorii gratuit cu trenul în țară, la clasa a II-a, indiferent de distanță, conform noilor reguli de acordare a gratuității la transport, care vor intra în vigoare pe 2 septembrie.
Călătoriile cu trenul în țară, la clasa a II-a, vor fi gratuite pentru elevi, indiferent de distanță, și această reducere de 100% se acordă pe baza carnetului de elev, după cum prevede Hotărârea de Guvern (HG) pusă în consultare publică de Ministerul Educației.
Normele metodologice din 2017 privind transportul elevilor au prevăzut o reducere de 50% la călătoriile cu trenul, pe distanțe de până la 300 de kilometri, apoi, din 2021, când au fost modificate, elevilor li s-a acordat gratuitate, numai că acest beneficiu nu s-ar fi aplicat mereu, la toate companiile feroviare, spun mai mulți elevi pentru Edupedu.ro.
Astfel, potrivit proiectului de HG, operatorii de transport feroviar de călători vor emite elevilor legitimaţii de călătorie gratuite pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe orice relație de călătorie, pe perioada anului școlar, bilete de călătorie cu reducere 100% din tariful de transport la toate categoriile de trenuri clasa a II-a și 100% din tariful de rezervare pentru trenurile cu regim de rezervare, inclusiv abonamente cu reducere 100% din tariful de transport, conform reglementărilor proprii operatorului de transport, pentru elevi.
„Pentru călătoria la vagon de dormit, vagon cuşetă sau la clasa I, elevii vor plăti integral următoarele diferenţe tarifare: diferenţă de clasă, tarif de rezervare clasa I, supliment de pat/cuşetă, după caz”, mai scrie în proiectul de act normativ.
De unde se iau biletele și de ce acte este nevoie
Biletele gratuite și abonamentele lunare gratuite pentru elevi se pot elibera astfel:
a) De la punctele de vânzare ale operatorilor de transport feroviar în baza prezentării de către elev în format fizic, în original a unuia dintre documentele școlare enumerate mai jos:
- cardul naţional de elev valabil;
- carnetul sau legitimația de elev emis/emisă de unitatea de învățământ de apartenență;
- carnetul/legitimația de elev conține minim următoarelele elemente: nume și prenume elev, CNP elev, nr matricol, viza pentru anul școlar în curs;
- adeverința emisă de unitatea de învățământ de apartenență; adeverința, din care rezultă calitatea de elev, se emite pentru anul școlar în curs, conform modelului din cadrul anexei nr. 1a;
- adeverință colectivă pentru elevi în cazul călătoriei grupurilor de elevi; adeverința este prevăzută cu semnătura conducătorului unității de învățământ și ștampila unității de învățământ, conform modelului din cadrul anexei 1b.
b) de la automatele de vânzare legitimații de călătorie, on-line sau prin canale alternative (alte tehnologii informatice dezvoltate) după ce calitatea de elev a fost confirmată.
Calitatea de elev poate confirmată astfel:
- fie on-line prin interogarea bazei de date pe care Ministerului Educației o transmite Autorității pentru Reforma Feroviară și care este pusă la dispoziția operatorilor de transport feroviar;
- fie la casa de bilete a operatorului de transport prin prezentarea unuia dintre documentele menționate la litera a), ulterior elevul putând procura bilete on-line pe perioada întregului an școlar respectiv”, se menționează în proiectul de Hotărâre de Guvern.
În proiectul de act normativ se precizează că la verificarea legalităţii călătoriei în tren, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie în format fizic, în original, cu excepția celor emise pe suport digital și un document de identitate în format fizic, în original, prevăzut cu nume, prenume, CNP și fotografie (CI, pașaport, permis de ședere, carnet de conducere) pentru elevii care au împlinit vârsta de 14 ani sau certificatul de naștere în original/copie pentru cei sub 14 ani. În locul documentului de identitate se acceptă și carnetul/legitimația de elev în original dacă acesta/aceasta conține fotografie și CNP.
În cazul în care, în tren, elevii nu prezintă documentele prevăzute la pct. 2.2.1 aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoareşi reglementărilor proprii ale operatorului de transport feroviar.