După "perlele" din manualul de geografie, greşeli şi în manualele de matematică şi română. Ce spun părinţii

După "perlele" din manualul de geografie, greşeli şi în manualele de matematică şi română. Ce spun părinţii
| Foto: psnews.ro

Mai multe greşeli au fost depistate în manualul de limba română pentru elevii din clasa a VI-a, dar şi în manualul de matematică şi explorarea mediului pentru elevii din clasa I. 

În manualul de matematică şi explorarea mediului pentru elevii din clasa I , scris de autorii Tudora Piţilă şi Cleopatra Mihăilescu, la pag. 25 este o greşeală. Iniţial, informaţia este scrisă corect, însă când propoziţia este reluată, aceasta este greşită: “Citim: 12 este mai mare decât 16”. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis, pentru MEDIAFAX, că iniţial manuscrisul avea mai multe greşeli corectate de redactor.

“În acest manuscris au fost corectate mai multe greşeli, această eroare fiind remediată iniţial de către redactor, însă în amplul proces de inserare a corecturilor în manual de către tehnoredactor, aceasta se pare că a fost omisă.

Atât în manuscrisele aferente clasei I, cât şi în cele pentru clasa a II-a au fost sesizate şi corectate numeroase erori. Specificăm că varianta electronică a manualului de matematică şi explorarea mediului - clasa I a fost deja corectată şi postată pe platforma manuale.edu.ro”, se arată într-un comunicat transmis de MEN, citând din răspunsurile Editurii Didactice şi Pedagogice (EDP).

“Este o greşeală pe care EDP trebuie să şi-o asume. Este una minoră, practic vorbim de o singură greşeală la nivel de manual, dar pe care trebuie să şi-o asume şi să facă astfel încât să nu apară astfel de greşeli. Chiar dacă putem discuta despre timpul limită pe care l-au avut ca să elaboreze aceste manuale, totuşi nu putem vorbi despre astfel de greşeli”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei Părinţilor, Iulian Cristache.

Totodată, Cristache mai precizează că greşeala putea fi evitată pentru că manuscrisele sunt verificate de mai multe ori. “Nu vreau să vorbesc despre un complot pentru că acolo m-ar duce gândul în prima fază, având în vedere că sunt patru sau cinci filtre până la tehnoredactarea acestui manual, iar greşelile sunt elementare. Nu pot să cred că cineva nu ştie că 12 este mai mic decât 16”, a adăugat Cristache.

De asemenea, au fost depistate mai multe greşeli de punctuaţie şi dezacorduri şi în manualul de limba română pentru elevii din clasa a VI-a. De exemplu, într-un text nu se face acordul între subiect şi predicat. Astfel, propoziţia este: “Castelul medieval aveau”. Totodată, se observă o incoerenţă la denumirea operelor literare, care sunt scrise între ghilimele, iar ulterior cu text italic.

Mai multe greşeli au fost descoperite, luna trecută, în manualul de geografie pentru clasa a VI-a, iar EDP a anunţat ca va retipări cărţile. Au fost depistate greşeli și în manualul de biologie pentru elevii din clasa a VI-a, iar MEN a anunţat că va trimite o erată în şcoli. MEN a format o comisie care verifică manualele elaborate pentru anul şcolar 2018-2019, iar concluziile vor fi anunţate la încheierea procesului de control.

Comenteaza