Elevii ar putea fi obligați să meargă în uniformă la școală

Elevii ar putea fi obligați să meargă în uniformă la școală

Școlile ar putea să solicite utilizarea obligatorie a uniformei școlare, potrivit unui proiect depus la Senat.

Proiectul depus la Senat urmărește să completeze și să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cunoscută sub denumirea Legea Deca-Iohannis. Conform documentului, uniforma ar urma să fie acordată gratuit elevilor.

Potrivit Edupedu.ro, în proiect se arată că detaliile tehnice privind obiectele vestimentare și de încălțăminte ce compun uniforma școlară vor fi aprobate prin ordin al ministrului Educației.

Uniformele ar urma să fie acordate gratuit

Tot în proiectul depus la Senat apare că finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile.

În expunerea de motive este menționat că „potrivit studiilor realizate de Comisia Europeană, abandonul școlar este cauzat de problemele personale sau de familie, dificultăți de învățare sau, în cele mai multe cazuri, situația socioeconomică precară, care, din păcate, se poate traduce prin imposibilitatea părinților de a susține achizitionarea rechizitelor sau a obiectelor vestimentare necesare frecventării cursurilor fizice, ori a mijloacelor informatice pentru asigurarea accesului la cursurile în format online”.

Comenteaza