Elevii din 2 localități din Cluj intră în online, de săptămâna viitoare
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Sep 2021, 16:35
- Educaţie
- Ascultă știrea
Elevii din 13 localităţi din judeţele Satu Mare, Sibiu, Arad, Cluj, Caraş-Severin, Sălaj, Dolj şi Neamţ unde rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşti 6 la mia de locuitori nu vor merge la şcoală săptămâna viitoare, arată datele publicate de Ministerul Educaţiei.
Potrivit listei ratelor de incidenţă a COVID-19 pe localităţi publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei şi comunicată de Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI), în 17 septembrie sunt 13 localităţi în scenariul galben, având o rată de infectare de peste 6 la mia de locuitori.
Este vorba despre localităţi din judeţele Satu Mare (Târşolţ - 13,88, Gherţa Mică - 10,14, Bixad - 7,63, Turţ - 6,72, Negreşti-Oaş - 6,44), Sibiu (Şeica Mică - 11,15), Arad (Cărand - 10,22), Cluj (Ploscoş - 9,65, Cătina - 7,78), Caraş-Severin (Pojejena - 9,07), Sălaj (Şimişna - 7,67), Dolj (Bechet - 6,4) şi Neamţ (Tupilaţi - 6,12).
Elevii din aceste localităţi nu vor merge la şcoală în săptămâna următoare.