News alert EVALUARE NAȚIONALĂ 2020 | S-au afişat REZULTATELE. Clujul, județul cu cele mai multe medii de 10

EVALUARE NAȚIONALĂ 2020 | S-au afişat REZULTATELE. Clujul, județul cu cele mai multe medii de 10

Rezultatele la evaluarea națională 2020 au fost afișate luni. Anul acesta, elevii nemulțumiți de notele obținute pot să depună contestație pe internet.

Pentru prima dată elevii pot afla rezultatele prin intermediul unui cod de identificare care le-a fost distribuit fiecăruia în parte. În Cluj, potrivit rezultatelor afişate pe platforma edu.ro, sunt 66 de medii de 10, județul fiind pe al doilea loc în țară, după București din acest punct de vedere.

De altfel, Clujul este pe primul loc în țară, peste București, ca procent al mediilor peste 5,00: 88,7%. Rezultatele pe județul Cluj pot fi consultate AICI. În 2019, după afișarea rezultatelor finale, în Cluj au fost 28 elevi cu media 10,00.

EVALUARE NAȚIONALĂ 2020 | S-au afişat REZULTATELE. Zeci de medii de 10 la Cluj

Rezultatele obținute de către absolvenții claselor a VIII-a pot fi consultate atât în mediul online, cât și la avizierele școlilor din județ, desemnate centre de examen pentru evaluarea națională, sesiunea iunie.

În eventualitatea în care elevul pierde acest cod, se poate adresa conducerii unității de învățământ de proveniență, respectiv președintelui centrului de examen în care elevul a susținut probele scrise ale examenului în vederea solicitării emiterii unui nou cod unic de identificare, generat din aplicația națională EvNat, a precizat Marinela Marc, inspector școlar general la Cluj.

Contestațiile pot fi depuse, atât în format fizic, cât și electronic, azi, în 22 iunie (intervalul orar 16:00 - 19:00) și în 23 iunie (08:00 - 12:00).

Pentru depunerea contestațiilor, candidații completează, semnează și transmit, electronic și o declarație-tip, în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Candidații fiind minori,  declarația-tip va fi semnată și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Care sunt cifrele la nivel național

La evaluarea națională din 172.531 candidaţi înscriși s-au prezentat 160.468 prezența fiind de 93,0%.
Din cei 160.468 de candidaţi prezenți, un număr de:
- 135.101 candidaţi (76,1%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5,00
- 38.310 candidaţi (23,9%) au obţinut medii mai mici ca 5,00
- 839 candidaţi au obţinut media 10,00

La proba de limbă şi literatura română:
- 135.101 candidaţi (83,9%) au note peste 5,00
- 4.587 candidaţi au obţinut nota 10,00

La proba de matematică:
- 112.651 candidaţi (70,2%) au note peste nota 5,00
- 3.251 candidaţi au obţinut nota 10,00

Comenteaza