Mai puneți mâna pe o carte! Bibliotecile din școli ar putea fi deschise oricui, nu numai elevilor

Mai puneți mâna pe o carte! Bibliotecile din școli ar putea fi deschise oricui, nu numai elevilor

Ministrul Educației Ligia Deca a vorbit despre un posibil program pilot prin care bibliotecile școlare să poată fi deschise și comunității, ca măsură de “stimulare a literației și a reducerii analfabetismului funcțional”.

Ligia Deca a vorbit la Oradea despre un posibil program pilot în Bihor prin care bibliotecile școlare să poată fi deschise și comunității, adică oricine, fie că este părinte sau nu, să poată împrumuta cărți de la școala din localitate.  

Ministrul a spus în cadrul unei scurte conferințe de presă la Primăria din Oradea, că a discutat cu autoritățile locale despre “deschiderea bibliotecilor școlare către comunități, ca măsură de stimulare a literației”.

“Știm cu toții că nu peste tot, nu în fiecare unitate administrativ-teritorială, nu în fiecare localitate există o bibliotecă funcțională, adică care să aibă un fond de carte atractiv, care să poată reprezenta într-adevăr un centru cultural al comunității. De asemenea, știm că avem nevoie de fonduri pentru ca bibliotecile școlare să reprezinte într-adevăr acel mediu în care literația este stimulată.

Și atunci poate că printr-un program experimental, pilot, reușim ca bibliotecile școlare din județul Bihor să poată fi deschise, sigur, în afara programului școlar și către public larg și în același timp să poată fi finanțate cu fond de carte din partea autorităților locale, tocmai în ideea de a avea și un fond de carte atractiv și adecvat și de a atrage nu numai elevii, ci și familiile lor și întreaga comunitate către bibliotecă. Ne gândim că un un astfel de proiect ar reprezenta și un aliat în ideea reducerii analfabetismului funcțional și în ideea creșterii nivelului de literație la nivel național”, a spus Deca, potrivit Edupedu.ro.

Comenteaza