Ministrul Educației, în prag de Evaluare Națională și Bac: "Rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an în bune condiţii''

Ministrul Educației, în prag de Evaluare Națională și Bac: "Rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an în bune condiţii''

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a rugat vineri cadrele didactice să se întoarcă în clase de săptămâna viitoare, pentru ca toţi elevii să poată susţine examenele de final de gimnaziu sau de liceu, iar anul şcolar să se poată finaliza în bune condiţii, precizând că simultan negocierile cu sindicaliştii pentru celelalte revendicări pot continua

Ligia Deca a menţionat că elevii de clasa a VIII-a şi elevii de la clasa a XII-a au parcurs materia până la începerea grevei.  “Numărul de şcoli care au încheiat situaţia pentru clasa a XII-a urmează să fie centralizat pentru că ultima zi a fost 2 iunie. Urmează, după aceste zile libere, să avem această situaţie. Depinde foarte mult de momentul în care reuşim să revenim în clase. Depind atât examenele naţionale, cât şi o eventuală prelungire a cursurilor sau o prelungire a perioadei de închidere a situaţiei şcolare. Aş menţiona aici că, în general, clasele terminale au terminat de parcurs materia până ca greva să fi început. Pentru ei este esenţial să se poată încheia situaţia şcolară şi este esenţial ca să rămânem în calendarul de examene naţionale. Pentru celelalte clase vom încerca să găsim soluţii astfel încât să nu intrăm foarte mult în vară, având în vedere infrastructura, căldura. Vom încerca să refacem planificările în aşa fel încât să putem să recuperăm la începutul anului următor”, a explicat Deca. 

Ea a mai afirmat că nu există varianta de anulare a examenelor naţionale.  “Nu este o lipsă de recunoaştere a legitimităţii solicitărilor cadrelor didactice. Este mai degrabă o rugăminte din partea noastră, cei care suntem alături de ei, să reuşim să rezolvăm această chestiune care pentru mulţi copii este probabil cel mai important moment al vieţii lor şcolare de până atunci.  (…) Luăm în calcul refacerea calendarului de examen. Nu există variantă în care să anulăm examenele. Toţi copiii vor avea oportunitatea să dea examenul de final de gimnaziu sau examenele de final de liceu, Evaluarea Naţională sau Bacalaureatul. Este vorba doar că va trebui să împingem această perioadă în calendar, astfel încât să avem profesorii necesari pentru a putea desfăşura aceste procese. Nu există posibilitatea să avem evaluări naţionale fără ca profesorii să se întoarcă la şcoală”, a mai transmis Deca.

Ligia Deca a făcut un apel către profesori să revină la şcoală pentru ca cei peste 300.000 de elevi să poată susţine Evaluarea Naţională, respectiv Bacalaureatul. 
“Având în vedere importanţa ca toţi elevii să îşi poată susţine examenele de final de gimnaziu sau de liceu, rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an în bune condiţii. Vă reamintesc, elevi de clasa a VIII-a avem aproximativ 183.000 elevi, de clasa a XII-a avem aproximativ 142.000. Pentru aceste sute de mii de elevi, avem nevoie să ne reîntoarcem la şcoală”, a mai afirmat Ligia Deca.

loading...
Comenteaza