Primul elev INFECTAT cu COVID după reluarea cursurilor

Primul elev INFECTAT cu COVID după reluarea cursurilor
| Foto: OSF Health Care

Şcoala a început în 8 februarie şi deja a apărut şi primul caz confirmat de infectare cu Sars-Cov-2 al unui elev de la reluarea cursurilor.

Este vorba de un caz la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din Sectorul 6 din Bucureşti. Elevul se afla într-o clasă de 28 de elevi, dar doar 26 au venit fizic la școală. Ceilalți 2 elevi studiau online, la cererea părinților, informează Digi24. Pacientul zero este dintr-o clasă a doua. 

De marți copilul nu a mai mers la ore, iar părinții celorlalți elevi au fost informați să nu mai vină la școală. Un comitet al școlii a fost convocat pentru a lua noi măsuri. Se pare că o rudă în vârstă a copilului, bunica elevului, a fost luni confirmată pozitiv la COVID-19, iar marţi a fost confirmat şi copilul. 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri că până la acel moment nu au fost înregistrați elevi cu simptome de coronavirus sau cazuri confirmate, relatează Agerpres. El a explicat că vor fi luate măsuri de urgență în asemenea cazuri. Se pare că ministrul nu fusese informat despre cazul copilului care nu mai mergea de marţi la şcoală, din moment ce miercuri acesta declarase că nu există elevi simptomatici. 

Cel mai probabil deja a început ancheta epidemiologică la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din Sectorul 6 din Bucureşti, aşa cum prevede ordinul comun al Ministerelor Sănătăţii şi cel al Educaţiei.

Comenteaza