Rectorul USAMV Cornel Cătoi a fost suspendat din funcție

Rectorul USAMV Cornel Cătoi a fost suspendat din funcție

Rectorul USAMV, Cornel Cătoi, a fost suspendat din funcție de Tribunalul Cluj. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.

Tribunalul Cluj, secția de contencios administrativ, a admis joi, 6 iunie, cererea de suspendare a funcției de rector al USAMV Cluj-Napoca a prof. dr. Cornel Cătoi, aflat la al treilea mandat. Soluția pronunțată de instanță este executorie, însă poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile.

Litigiul a fost pornit în luna aprilie de către Leon Muntean, contracandidatul rectorului la această funcție, dar și alte cadre didactice, printre care și fostul prorector Adrian Oros. Neregulile invocate de reclamanți se referă la desfășurarea alegerilor, inclusiv excluderea nejustificată a peste 400 de studenți de pe listele de vot. Reclamanții  susțin și că prof. Cornel Cătoi nu ar fi avut dreptul să participe la alegeri, deoarece noua Lege a Învățământului Superior, promulgată anul trecut, permite doar două mandate de rector. Legea nu se aplică, însă, retroactiv.

"Neregulile sesizate de reclamanți în cadrul dosarului nr. 1851/117/2024 privesc două argumente principale:

1. Candidatura nelegală a domnului prof. dr. Cornel Cătoi la funcția de rector al USAMV Cluj-Napoca întrucât Legea 199/2023 a învățământului superior interzice unei persoane să ocupe funcția de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de două mandate, iar rectorul suspendat al USAMV Cluj-Napoca în prezent se află la cel de-al treilea mandat.

2. Alegerile pentru funcția de rector al USAMV Cluj-Napoca au fost viciate prin faptul că un număr de 413 studenți au fost excluși de pe listele de votare pentru reprezentanții studenților (Prefectul Studenților, reprezentanții studenților în Consiliile Facultăților, respectiv reprezentanții studenților în Senatul Universitar)".

Iată soluția instanței pe scurt: „Admite în parte cererea de suspendare a executării actelor administrative, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 de reclamanţii M L, O N-A, F V, C R, C D, în contradictoriu cu pârâta U Ş A M V C-N C şi intervenient forţat prof. univ. dr. rector C C. Dispune suspendarea executării Hotărârii nr. 850/12.01.2024 şi Hotărârii nr. 2729/07.02.2024 emise de Senatul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond. Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 1706/25.01.2024 emisă de Senatul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Ia act că reclamanţii vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată şi respinge cererea pârâtei şi intervenientului de obligare a reclamanților la plata de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la data comunicării. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 06.06.2024.”

Comenteaza