Scenarii noi pentru unele școli din Cluj. Câte își redeschid porțile de luni

Scenarii noi pentru unele școli din Cluj. Câte își redeschid porțile de luni

Au fost modificate scenariile de funcționare pentru mai multe unități de învățământ din județul Cluj.

Vineri, în urma unei ședințe a Comitetului Județean pentru situații de Urgență Cluj, s-a decis modificarea scenariilor de funcționare a câtorva unități de învățământ din județ, ca urmare a schimbării situației epidemiologice. Astfel, conform Hotărârii CJSU nr. 12 din 19.02.2021, școlile din 6 localități clujene revin de luni, 22 februarie, în scenariul verde de funcționare, ceea ce înseamnă că toți copiii se întorc în bănci. Este vorba despre școlile din Beliș, Măguri-Răcătău, Mociu, Negreni, Palatca și Petreștii de Jos.

În Cluj-Napoca, școlile vor funcționa în continuare în scenariul roșu, ceea ce înseamnă că elevii rămân să facă cursuri online, cu excepția celor din clasele primare și a copiiilor de grădiniță care merg fizic la școală/grădiniță.

De asemenea, schimbări de scenarii de funcționare a școlilor au fost operate și în alte localități clujene.

"Având în vedere adresa Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj din 19.02.2021 privind situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități din județul Cluj și adresa Inspectoratului Școlar Județean Cluj din 19.02.2021, cuprinzând solicitările de modificare ale scenariilor de organizare și funcționare, la propunerea Consiliilor de Administrație ale unor unități de învățământ preuniversitar de pe raza județului Cluj, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, CJSU Cluj a hotărât următoarele:

– Se aprobă, începând cu data de 22.02.2021, modificarea scenariilor de funcționare pentru unele unități de învățământ preuniversitar de pe raza județului Cluj, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă hotărâre", transmite CJSU Cluj.

Hotărârea nr. 12 a CJSU Cluj, care cuprinde și lista unităților de învățământ a căror scenarii de funcționare se modifică de luni poate fi consultată AICI

 

Comenteaza