Centrul de simulare, chirurgie experimentală și training al UMF Cluj, prin PNRR

Centrul de simulare, chirurgie experimentală și training al UMF Cluj, prin PNRR
| Foto: Agenda Constructiilor

Indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Construire Centru de simulare, training și cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale și Centru de chirurgie experimentală și training” pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca urmează să fie aprobați în ședința de Guvern de joi, 13 februarie.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu-Haţieganu va construi un Centru de simulare, training și cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale și Centru de chirurgie experimentală și training, care va fi amplasat pe un teren care beneficiază de acces din str Prof. Gh. Marinescu, nr. 23 si Str. Louis Pasteur, nr. 4-6. 

Corpul de clădire cu regim de înălțime 3S+P+2E+Er, suprafață construită de 2.705 mp și suprafață desfășurată de 16.952,05 mp, va acoperi o serie de funcțiuni necesare pregătirii, specializării și cercetării în diferite domenii pentru sănătate, după cum urmează: centru de simulare, spații pentru chirurgie experimentală, laboratoare pe specialități, biobancă, stomatologie, spații destinate învățământului (catedre, amfiteatre, birouri) și bibliotecă.

Clădirea va fi ridicată pe o suprafață de aproape 4.000 de metri pătrați și va dispune de 246 de locuri pentru spații de lectură și recreere, precum și de 99 de locuri destinate studenților proveniți din mediile defavorizate.

"În plus, clădirea va dispune de dotări specifice în vederea funcționării în cele mai bune condiții (circulații pe orizontală și pe verticală, spații cu caracter tehnic, garaje pentru adăpostirea autovehiculelor și a bicicletelor dimensionate conform legii și adăpost pentru protecție civilă). Prin realizarea obiectivului de investiții Universitatea
urmărește asigurarea educației și trainingului practic bazat pe simulare medicală și chirurgicală, creșterea nivelului de dezvoltare profesională a cadrelor medicale, îmbunătățirea permanentă a sistemului educațional medical prin folosirea celor mai eficiente metode de training, a celor mai performante echipamente și tehnologii, astfel încât pacienții să beneficieze de îngrijire medicală de vârf în condiții de siguranță maximă" - se arată în nota de fundamentare aferentă proiectului de hotărâre de Guvern.

Valoarea estimată a contractului este de peste 157 milioane de lei (aproximativ 32 milioane de euro). Durata de implementare a proiectului este de 40 de luni (6 luni proiectare și 34 luni execuție). Finanțarea este asigurată din PNRR.

 

Comenteaza