UMF Cluj Technology Transfer Days, la a treia ediție: Excelență în cercetarea, dezvoltarea și inovarea în sănătate

UMF Cluj Technology Transfer Days, la a treia ediție: Excelență în cercetarea, dezvoltarea și inovarea în sănătate

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează evenimentul UMF CLUJ TECHNOLOGY TRANSFER DAYS, în cadrul proiectului cu titlul Creșterea performanțelor cercetării științifice, susținerea excelenței în cercetare și a inovării în medicină

UMF Cluj Technology Transfer Days a ajuns la cea de-a treia ediție, care se va desfășura săptămâna viitoare, în perioada 14-15 mai.

"Pe parcursul celor două zile, vor fi prezentate rezultate ale cercetării desfășurate în cadrul universității noastre - brevete de invenție și cereri de brevet de invenție, precum și infrastructura și serviciile oferite de Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată – MedFUTURE, Centrul de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională, Centrul de Cercetare în Reabilitare Orală Complexă și Centrul de Cercetare a Stresului Oxidativ și a Biocompatibilității unor Produși Naturali și de Sinteză", transmit reprezentanții UMF Cluj.

În data de 15 mai, va avea loc Salonul Alianței Universitare G6-UMF, manifestarea va reuni prezentările unor invenții realizate de grupuri de cercetare ale universităților membre în cadrul alianței.

UMF Cluj Technology Transfer Days se adresează atât comunității academice - cadre didactice, cercetători, doctoranzi, studenți, cât și companiilor private și tuturor celor interesați de domeniul cercetării și inovării în medicină și farmacie.

Comenteaza