Foto UTCN a participat la Conferința și Expoziția anuală NAFSA 2024 - Resilience. Renewal. Community
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Iun 2024, 12:27
- Educaţie
- Ascultă știrea
În perioada 27 – 31 mai 2024, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a participat la Conferința și Expoziția anuală NAFSA 2024, eveniment internațional organizat la New Orleans Ernest N. Morial Convention Center, din Statele Unite ale Americii (SUA)
Evenimentul a reunit peste 10.000 de participanți din mai mult de 100 de țări, care au discutat cele mai recente inovații, strategii și bune practici în domeniul educației și internaționalizării, pentru a stimula reziliența, reînnoirea și comunitatea. UTCN a fost reprezentată la acest eveniment de anvergură de domnul Prof. dr. ing. Dan Mândru, Prorector Relații Internaționale, alături de Conf. dr. arh. Silivan Moldovan.
Lucrările conferinței au fost organizate pe câteva centre majore de interes (Education Abroad, International Education Leadership, International Enrollment Management, International Student Scholar Services, Teaching, Learning, and Scholarship). Workshop-urile care au avut loc au vizat teme de mare interes, cum ar fi: Predictions for the Future of Student Mobility, Advancing Campus Internationalization, Building Sustainable Pathways for Refugee Access to Higher Education, Antiracism in International Education, Financial Aid Basics for Study Abroad, Combatting International Admissions Fraud, Trends in International Education. Sesiunile de prezentare au răspuns unor provocări actuale majore în domeniu: Sustainability in International Education, Increasing Diversity, Equity, and Inclusion In International Education, Community Engagement in International Education, Model Practices and Insights in Education Abroad and in International Student and Scholar Services.
Expoziția NAFSA 2024 a constituit un excelent mediu de networking. UTCN a participat alături de alte 18 universități din România în cadrul standului STUDY IN ROMANIA, organizat de către Consiliul Național al Rectorilor din România. Principalul mesaj promovat a fost că în România există universități competitive la nivel global, atât în domeniul educației, cât și în cel al cercetării științifice, ce oferă un mediu de studiu de calitate, adecvat și sigur, precum și facilități de nivel european în campusurile universitare. Reprezentanții UTCN au participat activ și la standul Universității Europene de Tehnologie - EUt+, alături de partenerii de la Riga, Troyes, Darmstadt și Dublin.
Reprezentanții UTCN au avut întâlniri și discuții în vederea unor viitoare colaborări cu reprezentați ai unor universități din SUA, India, Mexic, Peru, Argentina, Turcia, Georgia, Italia, Germania, Franța. Au fost semnate noi acorduri de cooperare cu universități partenere. Principalele rezultate constau în stabilirea de noi parteneriate pentru proiecte educaționale și de cercetare științifică, precum și creșterea vizibilității și atractivității Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Participarea la acest eveniment dovedește, o dată în plus, deschiderea UTCN spre colaborări internaționale, atât din perspectiva atragerii de studenți străini, cât și a stabilirii de parteneriate în domeniul educației și cercetării.