Vicepreședintele FSLI, despre planurile-cadru: Trebuia făcută o analiză foarte amănunțită, pentru că ne jucăm cu viitorul țării
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Feb 2025, 11:13
- Educaţie
- Ascultă știrea

George Purcaru, svicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat, marți, în cadrul consultărilor de la Cluj cu cadrele didactice, că sindicatele profesorilor nu au fost chemate de minister să se implice în elaborarea planurilor-cadru, "ceea ce nu este tocmai în regulă".
Prima "oprire" a caravanei naționale de consultare privind planurile-cadru pentru liceu, demers demarat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, a avut loc la Cluj-Napoca, unde propunerile ministerului Educației au fost discutate cu lideri locali de sindicat, cadre didactice și inspectori școlari.
În cadrul întâlnirii, George Purcaru, vicepreședinte FSLI, a precizat că sindicatele profesorilor nu au fost solicitate de ministerul Educației să se implice în elaborarea planurilor-cadru, "ceea ce nu este tocmai în regulă".
„Pe această cale fac din nou precizarea că noi, reprezentanții angajaților din învățământ, nu am fost implicați în ceea ce privește elaborarea acestor planuri-cadru, acestor propuneri de de plan-cadru, ci se va întruni o viitoare comisie de validare, ceea ce nu este tocmai în regulă. (…).
Era important să fim chemați când s-au făcut propuneri și s-au lucrat în grupurile de lucru pentru viitoarele planuri-cadru pentru liceu. Acum, sigur, noi am spus că această grabă și această dorință a noastră de a culege informațiile ar trebui să fie privită cu ochi buni de către Ministerul Educației, pentru că nu facem altceva decât să venim în sprijinul Ministerului cu ideea de reformă așa cum trebuia făcută. Trebuia făcută o analiză foarte amănunțită și un impact în ceea ce privește aceste schimbări pe educație, pentru că ne jucăm cu viitorul țării, cu viitorul copiilor noștri. Și eu cred că e foarte important să nu facem experimente, experimente nereușite. După 30 și de ani de la Revoluție, noi tot facem reforme și se pare că nu găsim calea cea bună”, a declarat George Purcaru.
După întâlnirea de la Cluj, Caravana FSLI se va opri în alte 19 orașe din România, după cum urmează:
- Zalău – 12 februarie 2025
- Baia Mare – 12 februarie 2025
- Oradea – 13 februarie 2025
- Suceava – 18 februarie 2025
- Botoșani – 18 februarie 2025
- București – 18 februarie 2025
- Iași – 19 februarie 2025
- Vaslui-19 februarie 2025
- Piatra Neamț– 20 februarie 2025
- Focșani – 20 februarie 2025
- Drobeta-Turnu Severin – 24 februarie 2025
- Bacău-24 februarie 2025
- Tg. Jiu- 25 februarie 2025
- Brașov – 25 februarie 2025
- Pitești – 26 februarie 2025
- Târgoviște – 26 februarie 2025
- Slobozia – 26 februarie 2025
- Constanța – 27 februarie 2025
- Ploiești – 27 februarie 2025
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost lansate în dezbatere publică vineri seară, 31 ianuarie, la ora 18:00. Ele prevăd noile scheme după care liceele își construiesc orarele pentru elevi și profesori.
Vineri, 14 februarie, la Cluj-Napoca, va avea loc a doua dintre cele patru dezbateri naționale în care se vor discuta noile planuri-cadru pentru liceu, la care vor participa ministrul Daniel David, reprezentanți ai ISJ Cluj, ai mediului academic, ai societății civile și ai presei.