Un profesor clujean, premieră mondială: dă certificate de autenticitate la volumul său despre plagiat
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Noi 2012, 21:10
- Eveniment
- Ascultă știrea
Dorin Isoc administrează de mai mulţi ani "indexul operelor plagiate din România", plagiate.ro, iar marţi lansează volumul "Ghid de acţiune contra plagiatului: buna conduită, prevenire, combatere", ce apare la editura Ecou Transilvan, are nu mai puţin de 340 de pagini şi costă 39 de lei.
Cartea va fi lansată miercuri la Bucureşti, la târgul internaţional de carte Gaudeamus, şi marţi 27 noiembrie la Cluj, la librăria Gaudeamus. "Unic!", transmite Isoc, "în cadrul ceremoniilor de lansare autorul va oferi, pentru prima dată în lume, certificate de autenticitate ale operei sale".
Cartea poate fi comandată de luni la editură, pe strada Traian.
Dorin Isoc a candidat la funcţia de rector al UTCN la alegerile din martie anul trecut, dar şi-a retras ulterior candidatura, invocând presiuni politice. Vezi aici detalii