Pantofi unicat, pictaţi, livraţi la Cluj cu propria poezie VIDEO

Pantofi unicat, pictaţi, livraţi la Cluj cu propria poezie VIDEO
Un sculptor desenează calapodul, un designer vestimentar creionează forma pantofului, o tânără artistă plastică îi pictează şi, în fine, perechea vă este livrată într-o cutie în care veţi găsi şi o poezie compusă special de o tânără poetă. Conceptul a prins contur la Cluj şi s-a născut în Fabrica de Pensule, spaţiul artistic ce a ajuns să aibă un cuvânt greu de spus în arta contemporană a lumii.

Vorbim despre un concept la mijlocul căruia se află Istvan Cîmpan, cel care este designerul pantofilor. Cristina Gagiu îi pictează iar Oana Maroti vă compune o poezie. Totul e corect şi din punct de vedere legal - artiştii au înfiinţat şi un SRL ca să poată tăia factură pentru pantofii vânduţi, Blurred ID SRL. Pantofii sunt creaţi la comandă şi totul e unicat, exceptând calapodul, care este în mare parte acelaşi.

Pantofii sunt creaţi într-un atelier de serie limitată - "poate face maxim zece perechi pe săptămână" - pe care artiştii îl ţin secret.

Nu vor să spună nici cât costă pantofii. ""Preţurile diferă foarte mult de la o pereche la alta, în funcţie de proiect şi materiale şi de câţi oameni sunt implicaţi", explică Istvan Cîmpan. "Noi, prin proiectele noastre, nu ne-am propus neapărat să vindem", spune Cîmpan. "Sunt proiecte artistice experiment, care ulterior, dacă se pretează, pot fi dezvoltate ca produse comerciale". Produsele vor fi vândute de anul viitor într-un magazin online, "în momentul de faţă muncim la platforma şi conceptul site-ului de prezentare şi al magazinului online", adaugă Cîmpan, precizând că magazinul va fi deschis în primăvara anului viitor.

Vezi în materialul video cum se nasc pantofii "Istvan Cîmpan"

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .