Peste 1.000 de mediciniști rostesc jurământul lui Hipocrate pe Cluj Arena FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Iul 2013, 22:05
- Eveniment
- Ascultă știrea
Festivitatea de absolvire a început la ora 19, iar aproape jumătate din tribunele stadionului sunt pline cu rudele şi prietenii absolvenţilor. Între aceştia se numără şi persoane care au venit din Japonia, Franţa, Tunisia, Italia, Spania, Germania sau Suedia. Cluj Arena s-a transformat, aşadar, într-un furnicar imens ticsit cu buchete de flori. Bliţurile aparatelor foto sclipesc din orice colţ.
Pe scena amenajată pe marginea gazonului se ţin discursuri ce în linii mari vorbesc despre nostalgia studenţiei şi munca adevărată şi grea ce urmeză pentru viitori medici. Din prezidiul festivităţii fac parte membrii Consiliului de Administraţie al universității, decanii de suflet ai fiecărei facultăţi şi şefii de promoţie. Tot aici se află şi Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, ce a venit să îi încurajeze pe absolvenţi la început de carieră.
În faţa scenei se află câţiva de studenţi, înconjuraţi de instrumente muzicale, aceştia animând programul ceremoniei. Ei au adaptat diverse cântece cunoscute cu versuri cu tematică medicinistă, între acestea regăsindu-se Oda Bucuriei, transformat în "Absolvind la UMF".
Studenţii au spus că au avut 6 ani grei de facultate şi acum îi aşteaptă o nouă etapă dificilă, rezidenţiatul. Cei mai mulţi nu sunt siguri dacă vor rămâne să profeseze în România.
Festivitatea va fi marcată, conform tradiţiei, de depunerea jurământului hipocratic şi de predarea cheii universităţii către generaţia viitoare.