Eliberarea Ardealului, văzută prin tranşeele din judeţul Cluj (II)

Un veteran de război din comuna Boju a luptat în tranşeele din judeţul Cluj. El a traversat pe jos tot judeţul, din 1944 până în 1945. S-a întors acasă de pe câmpul de luptă de două ori. ZIUA de CLUJ prezintă a doua parte a evocării veteranului Petru Moldovan.

Toamna lui 1944, judeţul Cluj. Cum rememorează vremurile veteranul Petru Moldovan... (citeşte aici prima parte)

„Am luat-o printre două dealuri şi am ajuns unde s-o adunat unitatea. Când am ajuns acolo, aveam doi prieteni, unul din Apahida şi unul din Gheorgheni, le-am zis să coborâm într-o vale, la o casă, să mâncăm. Ne-am luat pâine, zahăr şi brânză, dintr-o dată am auzit că nemţii de la Gădălin or tras unde o fost adunaţi ai noştri. Or murit mulţi. Apoi am fugit, am stat noaptea în hotar şi dimineaţa am înaintat la Jucu iar, dar nu mai era nimeni. Eram în repaos, aşteptam artileria şi ne-am trezit cu un tanc deasupra. Or tras în noi, în câmp deschis. Erau cu artileria şi caii. Căpitanul Niţulescu o zis să înaintăm, la Răscruci. De acolo am mers noaptea la Lona şi ce să vezi? Ne-au scos de pe front, ne-au adus la Apahida, că unitatea noastră a fost distrusă, aici am fost numai recruţi, unde am stat în cantonament. Sara, luam puşca şi veneam acasă. De la Apahida am luat-o pe jos unde ne apuca sara stam într-un sat şi după ce prânzeam mergeam mai departe. Am ajuns la Orăştie, la instrucţie până în ajunul de Crăciun. O format o companie, i-o dus la gară, să ne trimată pe front, era chiar în ajun de Crăciun şi zic cătră ăla din Apahida şi ăla din Gheorgheni: „Mă, merem, acasă", arată Moldovan.

Au petrecut acasă Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza şi apoi s-au întors pe front. Pedeapsa? Au ajuns pe front, în prima linie, în Munţii Tatra, cu un pluton disciplinar. Acolo şi-a pierdut doi prieteni. În 7 februarie 1945.

„Pe mine puţin m-o rănit, la mâna asta, o fost puţin şi m-am putut duce unde am vrut", şi-şi arată palma dreaptă.

 

„I-o retezat piciorul, numa într-un pic de piele i s-o ţînut, zici că era tăiat cu şirezu. Apăi m-am dus la el, i-am luat cureaua din pantaloni să nu i se scurgă sânge, am chemat un soldat să-l ducem la primul post de ajutor. Era zăpada până-n gât. L-am luat să-l ducem şi nu am putut merge nicicum. Am luat briceagul, am tăiat două joarde din pădure şi am luat pătura şi am făcut o targă. Apăi când pă jos când pă jos şi l-am tras după noi. O murit după aia, că avea o schijă la inimă", spune el.

 

„De acolo (Munţii Tatra - n. red.) ne-o dus în Ungaria, la Miskolc, în spital, dar acolo numa' până în gura spitalului am stat. Că m-am urcat pe tren şi am venit acasă. Zice unu, „Bă, care vreţi să mereţi acasă este un tren în gară. No, acolo i-am lăsat şi am vinit acasă. Duşmanu o urcat pe tren şi într-o săptămână am fost la Sibiu în spital", povesteşte Petru Moldovan.

 

S-a întors acasă de unde nu a mai plecat. În 1952 şi-a construit o casă mândră, la ieşirea din Boju, la câţiva kilometri de linia frontului, unde acum primeşte prieteni şi-şi aşteaptă familia: pe cei 4 copii, 14 nepoţi şi 20 de strănepoţi.