Un ONG din Cluj e primul care strânge donaţii prin debit direct. Care sunt avantajele şi cum poţi dona

Un ONG din Cluj e primul care strânge donaţii prin debit direct. Care sunt avantajele şi cum poţi dona
O asociaţie din Cluj se finanţează de ieri cu donaţii oferite prin debit direct din contul doritorilor.

Câteva zeci de clujeni au ales deja, de ieri, să facă donații lunare pentru asociaţia Habitat for Humanity Cluj, care construieşte locuințe pentru familii cu venituri mici. "Habitat pentru Umanitate este primul și singurul ONG din Cluj care a introdus sistemul de „debit direct", prin care oricine poate dona lunar direct din contul bancar", explică purtătorul de cuvânt al asociaţiei, Erika Kramarik.

Campania pentru promovarea debitului direct a fost lansată ieri printr-un flashmob la mall-ul din Gheorgheni, unde 20 de clujeni au semnat mandate de debit direct. Alți 20 semnaseră mandatele citind despre campanie pe internet, astfel încât în acest moment clubul susținătorilor Habitat include deja 40 de persoane, care donează în medie câte 17 lei pe lună.

„Nu contează ce sumă își permite fiecare să ofere, pot fi 10, 20 sau 50 de lei. Ne dorim ca donaţia să nu afecteze bugetul lunar al unei familii, dar puţin câte puţin se strâng fonduri care ne permit să-i ajutăm pe clujenii care au cea mai mare nevoie de o locuinţă simplă, normală. Debitul direct presupune semnarea unui mandat, care autorizează banca să vireze lunar către Habitat suma stabilită de donator, direct din contul acestuia", explică Ionuț Sâmpetrean, directorul executiv al asociației.

Donatorul deţine în permanenţă controlul: el stabileşte suma pe care o poate dona, poate întrerupe oricând contractul şi va fi ţinut la curent permanent şi transparent cu privire la modul în care au fost folosiţi banii săi.

Fondurile strânse în acest moment cu ajutorul donațiilor prin debit direct sunt utilizate pentru a finaliza construcţia celei de-a șasea comunităţi Habitat din Cluj. Patru familii în nevoie urgentă de locuințe vor beneficia de cele patru case care se află în construcție în Chinteni, la 13 km de Cluj-Napoca. La construcția acestora au contribuit până acum 8 echipe de voluntari internaționali și 7 echipe de voluntari locali.

Persoanele interesate să doneze pentru Habitat pot afla mai multe pe site-ul habitatcluj.ro.

Habitat for Humanity lucrează cu voluntari din întreaga lume și ajută familii care nu și-ar putea permite o casă din fondurile proprii, neavând venituri destul de mari nici pentru a accesa credite. Multe din aceste familii locuiesc în condiții extrem de grele, fără utilități de bază, iar copiii lor se îmbolnăvesc din cauza frigului sau umezelii din locuințe.

Comenteaza