Oprişan: N-am făcut nicio cerere de amânare în dosarul de la Cluj

Oprişan: N-am făcut nicio cerere de amânare în dosarul de la Cluj
Preşedintele CJ Vrancea, vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, susţine că nu a făcut nici măcar o cerere de amânare în dosarul de la Cluj, precizând că interesul său este de a-şi demonstra nevinovăţia şi nu de a tergiversa procesul, "aşa cum susţin reprezentanţii PDL şi DNA".

"Sunt primul interesat în demonstrarea nevinovăţiei mele, nu în tergiversarea dosarului de la Cluj. Ca urmare a faptului că DNA a sesizat inspecţia judiciară în legătură cu dosarul de la Judecătoria Cluj-Napoca, în care am calitatea de inculpat, doresc să fac câteva precizări, pentru o corectă informare a opiniei publice. Am afirmat, şi continui să afirm, că în acest dosar, eminamente politic, am interesul să îmi demonstrez nevinovăţia şi nu sunt nici o secundă interesat de tergiversarea cauzei sau de prescrierea faptelor, aşa cum s-a specificat!", se arată într-un comunicat remis joi de Oprişan.

El subliniază că "dacă acest dosar s-a prelungit timp de 8 ani de zile, acest fapt s-a datorat, în exclusivitate, excesului de zel al procurorilor DNA care au solicitat, de mai multe ori, strămutarea dosarului de la o instanţă la alta".

"Şi sunt surprins că doamna procuror-şef Laura Codruţa Kovesi nu are cunoştinţă de aceste chestiuni. De asemenea, cred că DNA uită să menţioneze problemele grave ale sistemului juridic din România pe care le dezbat, ori de câte ori au ocazia, magistraţii şi asociaţiile profesionale ale acestora. Altfel, nu s-ar uita faptul că magistraţii judecători au sute de dosare în lucru şi, ca urmare a acestui fapt, actul de justiţie nu poate fi săvârşit cu celeritate, presa consemnând, de altfel, solicitările magistraţilor de a fi degrevaţi de alte dosare atunci când au spre soluţionare cauze complexe. Nu în ultimul rând, doresc să vorbesc şi despre conotaţia politică a dosarului meu şi cum eu consider o «coincidenţă» faptul că, în urmă cu doar câteva zile, europarlamentarul PDL Monica Macovei a vorbit despre dosarul meu la un post de televiziune, iar la o diferenţă de câteva zile procurorul şef al DNA hotărăşte să sesizeze inspecţia judiciară a CSM pe motiv că această cauză, al cărei subiect sunt, ar fi fost tergiversată", se arată în comunicat.

 

Comenteaza