Percheziţii DNA la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac joi 50 de percheziţii, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie ce au avut loc în perioada 2016 - august 2017, anchetatorii verificând şi sediul a două instituţii publice, potrivit unui comunicat de presă.
Pe lângă cele două instituţii publice, se fac verificări şi la sediile unor firme.
„Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, în cursul zilei de 31 august 2017, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 50 locaţii, dintre care două sunt sedii ale unor instituţii publice din Bucureşti, restul sedii sau puncte de lucru ale unor societăţi comerciale sau domicilii ale unor persoane", conform DNA.
Percheziţiile sunt făcute de procurori într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie, săvârşite în perioada 2016 - august 2017.