Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare în acest weekend
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Dec 2017, 10:29
- Eveniment
- Ascultă știrea
Potrivit sursei citate, începând cu 9/10 decembrie, va intra în vigoare noul mers al trenurilor şi va fi valabil până la data de 8 decembrie 2018.
Zilnic se vor afla în circulaţie între 1.200 şi 1.300 de trenuri, în funcţie de perioada din an: "trenurile zăpezii" circulă din 11 decembrie către destinaţii montane: Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (staţiunile Straja şi Parâng).
În zilele de weekend, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei - pe rute între Sinaia - Braşov şi retur - au reduceri între 31% şi 56%.
În perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2018, de luni până joi, biletele valabile la "trenurile zăpezii" vor fi reduse cu 25 la sută (reducerea aplicându-se la tariful de transport pentru adult şi copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral).
"Trenurile soarelui" vor asigura, în perioada sezonului estival 2018, legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Trenurile de pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa îşi vor menţine duratele reduse de parcurs, de aproximativ 2 ore.
CFR introduce în circulaţie trenurile IR 1784 şi IR 1785 Bucureşti Nord- Piteşti şi retur cu legătură în Curtea de Argeş pentru fluidizarea traficului de călători, cu respectarea mersului cadenţat la interval de o oră pe această rută.
De asemenea, în sezonul estival 2018, va circula o nouă pereche de trenuri pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur pentru preluarea călătorilor din Capitală pentru litoral şi retur.
La trenurile IR 1633 şi IR 1632 Bucureşti Nord - Braşov şi retur, care vor circula permanent, timpii de mers sunt mai mici cu aproximativ 20 minute faţă pe mersul de tren actual, durata de parcurs fiind de 2 ore şi 25 de minute.
De asemenea, legătura cu Delta Dunării va fi asigurată în weekenduri de trenurile directe Tulcea Oraş - Bucureşti Nord şi retur.
Totodată, zilnic, la cadenţă de aproximativ 2 ore, va exista legătură feroviară Bucureşti - Aeroport şi retur.
Şi în 2018, pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 Euro pe sens) şi Budapesta (de la 29 Euro pe sens), Chişinău (19 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia şi Salonic.
Oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta din mai multe oraşe, precum Timişoara sau Cluj-Napoca.