Poliţistul acuzat de pedofilie | Primele măsuri luate de Poliţia Română

Poliţistul acuzat de pedofilie | Primele măsuri luate de Poliţia Română
Poliţia Română a luat primele măsuri ca urmare a cazului în care un agent de poliţie este acuzat de fapte de pedofilie, dispunându-se demiterea şefului suspectului şi cercetarea disciplinară a psihologului Brigăzii Rutiere şi a şefilor de schimb.

"Urmare a concluziilor preliminare rezultate în urma verificărilor dispuse de şeful Poliţiei Române la Brigada Rutieră Bucureşti s-au dispus următoarele:

1.Eliberarea din funcţie a comisarului şef de poliţie Vornicu Emanuel Rene, şef Serviciu Supraveghere Rutieră Sectoarele 1,2,6 din cadrul Brigăzii Rutiere, până la clarificarea situaţiei de fapt;

2.Informarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea iniţierii unei analize privind modul de instrumentare a lucrărilor penale în care este cercetat cel în cauză, iar, în funcţie de rezultatul acesteia, dispunerea de măsuri legale;

3.Cercetarea disciplinară a şefilor de schimb privind modul de instruire la intrarea în serviciu a poliţiştilor rutieri, precum şi a psihologului unităţii cu privire la activitatea desfăşurată.

Precizăm că, verificările sunt in desfăşurare, pentru a se clarifica întreaga situaţie de fapt, iar rezultatele vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice", transmite Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Măsura vine după ce un agent al Brigăzii de Poliţie Rutieră, şoferul lui Emanuel Vornicu, a fost depistat ca fiind autorul unor fapte de agresiune sexuală asupra a doi minori. Bărbatul este reţinut, acesta recunoscând o altă faptă din 2012.

 

Comenteaza