Băuţi şi fără permis la volan. Unul a încercat să fugă, altul ar fi trebuit să fie în arest la domiciliu

Băuţi şi fără permis la volan. Unul a încercat să fugă, altul ar fi trebuit să fie în arest la domiciliu
Doi clujeni au fost reţinuţi de poliţişti după ce s-au urcat băuţi la volan deşi nu aveau permis de conducere. Unul a încercat să fugă, celălalt ar fi trebuit să fie în arest la domiciliu pentru săvârşirea altor infracţiuni.

Poliţiştii din Floreşti au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat depistat în trafic, la volanul unui autoturism, care se afla sub influenţa alcoolului şi nu avea permis de conducere. Faţă de bărbat era dispusă măsura arestului la domiciliu pentru alte infracţiuni.

"La data de 28 ianuarie, în jurul orei 02:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au depistat un tânăr, de 22 de ani, din Gilău, care conducea un autovehicul pe strada Morii, din Gilău, având o concentraţie de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat şi fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie. În baza celor constatate, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge. Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul depistat în trafic se afla sub măsura arestului la domiciliu, pentru comiterea unor infracţiuni rutiere", transmite IPJ Cluj.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Un alt bărabt a fost reţinut, tot pentru 24 de ore, de această dată de poliţiştii din Cluj-Napoca, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

"La data de 28 ianuarie, în jurul orei 01:50, poliţiştii au depistat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Apahida, care conducea un autovehicul pe Strada Observatorului, din Cluj-Napoca, cu viteza de 71km/h. În momentul în care a fost oprit de către echipajul de poliţie, tânărul a deschis portiera şi a fugit, fiind depistat de către poliţişti după câteva ore de investigaţii şi
căutări", conform oamenilor legii.

Poliţiştii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere. De asemenea, la momentul depistării, avea o concentraţie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

 

Comenteaza