Slană Fest la Cluj. Bomboane de ciocolată cu miez de slănină

Slană Fest la Cluj. Bomboane de ciocolată cu miez de slănină
Un cofetar a prezentat, sâmbătă, la un concurs organizat la Cluj-Napoca în cadrul festivalului SlanăFest, bomboane de ciocolată cu miez din slănină maturată şi un tort cu ciololată şi bacon prăjit. Bucătarul a primit cupa la categoria produse pe bază de slănină.

Preşedintele juriului concursului slăninelor şi mezelurilor tradiţionale din cadrul festivalului SlanăFest, Iulia Drăguţ, din partea Asociaţiei Euro Est Alternativ, a declarat că la competiţie au participant 15 concurenţi, care s-au întrecut la trei probe: slănină afumată, maturată, fiartă, preparate care au la bază slănina şi produse de carmangerie.

"Am avut slănină din guşă de porc, de pe spatele porcului, au fost prezentate mai multe tehnici de afumare şi preparare a slăninei. Cupa la preparate care au la bază slănina a revenit cofetarului Mihaela Ulman din Iaşi care a avut un produs inovator, slănină îmbrăcată în ciocolată, iar juriul a apreciat ingeniozitatea acesteia", a spus Drăguţ.

Mihaela Ulman a declarat, la rândul ei, că a fost o provocare participarea la concurs şi a încercat să combine ciocolata cu slănina.

"Eu sunt cofetar şi, pentru că am decis să particip la SlanăFest, a trebuit să găsesc ceva legat de slănină. A fost o provocare pentru mine şi am încercat să combin ciocolata cu slănina, să iasă un produs care să fie la înălţimea concursului. Am prezentat bomboane de ciocolată aromată, iar miezul este slănină maturată, cereale făcute din bacon prăjit şi caramel sărat, prăjitură cu foi în untură şi un tort de ciocolată, bere neagră şi bacon prăjit şi nucă prăjită. Pe tort am pus şi nişte purceluşi roz din pastă de zahăr, în ton cu evenimentul", a spus Ulman. Printre alte produse jurizate s-au numărat slănina fiartă în moare de varză, cu coriandru şi piper sau slănina cu chutney de chili şi lime.

Organizatorul SlanăFest, Molnar Attila, preşedintele Breslei Meşteşugarilor Transilvania, a afirmat că la festival sunt prezenţi peste 30 de producători locali de produse de carmangerie tradiţională, dar şi de lactate şi brânzeturi, miere, prăjitură de casă, palincă, sucuri naturale.

"Evenimentul SlanăFest este conceput pentru a aduce un omagiu acestui aliment de bază a ţăranilor din Transilvania, slănina, ignorat pe nedrept în ultima perioadă, readus în atenţia consumatorilor de nutriţionişti renumiţi. Aceştia recunosc meritele slăninii în menţinerea imunităţii organismului, dar şi în alimentaţia echilibrată în timpul iernii. Slănina a scăpat de foamete sute de mii de oameni pe parcursul istoriei şi am considerat că acest aliment este pe nedrept uitat", a spus Molnar.

Potrivit acestuia, festivalul SlanăFest va fi organizat anul viitor şi în Ungaria, la Budapesta, dar şi la Bucureşti.

 

Comenteaza