S-a stabilit cine construieşte viitoarea pistă a aeroportului. Vezi cine e şi pe câţi bani lucrează VIDEO

S-a stabilit cine construieşte viitoarea pistă a aeroportului. Vezi cine e şi pe câţi bani lucrează VIDEO
Oferta are o valoare de 137 milioane de lei, iar contractul ar urma să fie semnat peste zece zile.

Prima etapă a viitoarei piste a aeroportului din Cluj-Napoca va fi construită de o asociere de firme condusă de SC Construcţii Napoca SA, a anunţat astăzi preşedintele comisiei de licitaţie, Radu Bica, cel care este şi vicepreşedinte la Consiliul Judeţean.

Oferta are o valoare de 137 milioane de lei iar contractul ar urma să fie semnat peste zece zile, dacă decizia comisiei nu va fi contestată de restul ofertanţilor. Prima etapă a noii piste de 3.500 de metri a aeroportului ar urma să fie terminată în şase luni de la data semnării contractului, spune Bica.


De menţionat, oferta câştigătoare este doar a treia în ordinea valorii, însă primele două clasate au fost descalificate. De altfel, nu mai puţin de patru dintre cele şase oferte depuse au fost descalificate, din mai multe motive, între care lipsa unor documente. A doua ofertă care a fost admisă a fost înaintată de consorţiul condus de Romstrade SA, însă oferta este a cincea în ordinea valorii, a precizat Bica.

Preşedintele Tişe a anunţat că în 26 iunie va fi semnat contractul cu câştigătorul licitaţiei de astăzi, în cazul în cre nu vor exista contestaţii. "Avem pregătită hotărârea de Consiliu Judeţean prin care se acordă banii pentru exproprierea terenurilor. În prima fază vor fi afectaţi nouă proprietari. Avem la dispoziţie câteva miliarde bune (lei vechi-n.red.), sunt prinse deja în buget, dar vom plăti în funcţie de evaluări", a declarat el.

Tişe a adăugat că perioada de execuţie a primei porţiuni din pistă va fi de şase luni.

 

Comenteaza