Degradarea administraţiei locale, mita şi corupţia, analizate sâmbătă la Teatrul Naţional
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Noi 2011, 14:09
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Cetăţenii români şi mai ales clujenii privesc cu îngrijorare la degradarea standardelor etice în administraţia locală şi centrală. Nu cetăţenii sunt beneficiarii deciziilor politice, ci grupurile de interese şi cercurile privilegiate. Sfidând lecţia de integritate a unor transilvăneni precum Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu, partidele parlamentare au introdus în vocabularul politicii cuvinte precum şpaga, mita, corupţia sau aranjamentul electoral", explică Neamţu motivele pentru care organizează dezbaterea.
"Pe lângă faptele individuale de corupţie, politizarea sferei economice (prin licitaţii trucate şi complicităţi dubioase între stat şi sfera privată) distruge piaţa liberă şi loveşte direct în interesele cetăţenilor", mai arată Neamţu.
Dezbaterea vine în contextul în care primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, sub acuzaţia de luare de mită.
Noua Republică este o platformă de centru-dreapta care cere primatul cetăţeanului şi transparenţa deciziei politice. Dezbaterea are loc sâmbătă în studioul Euphorion al Teatrului Naţional, de la ora 18:00.