PDL - 33 de legi în 3 ani. Raportul de activitate al parlamentarilor democrat-liberali

PDL - 33 de legi în 3 ani. Raportul de activitate al parlamentarilor democrat-liberali
Parlamentarii PDL au depus de la începutul mandatului câteva mii de proiecte legislative, dar n-au reuşit în trei ani decât să aducă mici completări la 33 de legi aflate în vigoare. Marile proiecte legislative au venit pe filiera Guvernului, democrat-liberalii votând fără să intervină pe textul de lege.

PDL are în actualul for legislativ 121 de deputaţi şi 48 de senatori, iar în cei trei ani de la preluarea mandatului aceştia au depus câteva mii de proiecte legislative.

Potrivit Gândul, deşi este principalul partid din coaliţia de guvernare, având cel mai mare grup parlamentar, doar 33 dintre proiectele legislative iniţiate s-au transformat în legi.

Marea lor majoritate nu sunt legi noi, ci reprezintă completări şi modificări la anumite legi aflate în vigoare. Dintre cele 33 de succese ale democrat-liberalilor sunt iniţiative colective, doar câteva având un singur iniţiator, precizează Gândul. Senatorii PDL au 13 iniţiative la care nu au contribuit şi colegii din Camera Deputaţilor.

În schimb, până la începutul lunii noiembrie, 49 de proiecte legislative care au devenit legi au avut printre iniţiatori atât parlamentari PDL, dar şi de la partidele aflate în Opoziţiei. Raportul este astfel de 33 la 49, 33 de proiecte fiind iniţiate exclusiv de parlamentari democrat-liberali, iar 49 de parlamentari democrat-liberali împreună cu cei din USL.

Proiectele iniţiate de parlamentarii PDL sunt legate de schimbarea denumirii unor localităţi, sistemul de detenţie, completarea legii privind dreptul la proprietate, case pentru tineri, impozitul pentru persoanele cu handicat, ecologie, legea fondului funciar, investiţii în plan local. Se mai remarcă iniţiativă privind stabilirea unei zile a culturii.

Printre deputaţii ale căror proiecte legislative au avut succes sunt Sulfina Barbu, Ioan Oltean, Ioan Nelu Botiş, Roberta Anastase, Petre Tinel şi Costică Canacheu.

Legile iniţiate de parlamentarii PDL

Proiect de Lege privind transmiterea către Consiliul Local al Municipiului Roman a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române " în vederea realizării obiectivului de investiţii " Microhidrocentrală pe râul Moldova, în Municipiul Roman- judeţul Neamţ" Lege 216/2010 - patru deputaţi PDL

Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal Lege 83/2010 - deputatul Petru Călian

Propunere legislativă privind schimbarea denumirii comunei Brazii, judeţul Ialomiţa, în Răduleşti Lege 150/2011 - deputatul Petre Tinel

Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 Lege 160/2010 - şapte deputaţi PDL

Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată Lege 237/201 - deputatul Roberta Anastase

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind cadastrul şi publicitatea imobiliară nr.7/1996 Lege 170/2010 - 2 deputaţi PDL (referitoare la părţile comune ale asociaţiilor de proprietary)

Proiect de Lege privind declararea zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale Lege 238/2010 - deputatul PDL Apostolache (ex-PSD)

Proiect de Lege pentru completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal Lege 22/2010 - deputatul PDL Apostolache (ex-PSD) - "prevederile referitoare la reţinerea impozitului pe venitul din pensii nu se aplică venitului din pensii realizat de persoanele cu handicap grav sau accentuat"

Proiect de Lege privind transmiterea către Consiliul Local al Municipiului Tulcea a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Direcţia Apelor Dobrogea - Litoral Lege 191/2010 - cinci deputaţi PDL

Propunere legislativă privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice Lege 132/2010 - deputat Sulfina Barbu

Propunere legislativă pentru completarea anexei la Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul Lege 162/2011 - doi deputaţi PDL

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" Lege 136/2011 - deputat Sulfina Barbu

Propunere legislativă privind modificarea Legii nr.76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare Lege 233/2010 - doi deputaţi PDL

Proiect de Lege pentru completarea art.2 din Legea nr.562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare Lege 174/2009 - deputat Costică Canacheu

Propunere legislativă pentru înfiinţarea satului Culmea, judeţul Constanţa prin reorganizarea oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa Lege 48/2011 - doi deputaţi PDL

Proiect de Lege pentru completarea art.18 din Legea fondului funciar nr.18/1991 Lege 158/2010 - trei deputaţi PDL

Proiect de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.18 din Legea fondului funciar nr.18/1991 Lege 67/2010 - doi deputaţi PDL

Proiect de Lege pentru completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe Lege 5/2010 - deputat Ioan Oltean - "lucrările de intervenţie prevăzute la alin. (1) sunt investiţii de interes public local."

Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate Agenţiei Domeniilor Statului de către partenerii contractuali Lege 94/2010 - deputat Valeriu Tabără

Proiect de Lege pentru completarea art.4 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.85/2008 privind stimularea investiţiilor Lege 82/2010 - deputat S.I. Strungaru - "implementarea tehnologiilor inovative şi a rezultatelor cercetării în sistemul naţional de producţie; dezvoltarea de infrastructuri noi destinate turismului, derulate pe teritoriul naţional"

Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.161/2003 - privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în M. Of. nr.279/21 aprilie 2003 - senatori PDL

Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 188/2000 privind executorii judecătoreşti - senatori PDL

Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii- senatori PDL

Propunere legislativă pentru modificarea Legii privind codul consumului, legea nr.296/2004, republicat 2008 şi a Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată 2008 - senatori PDL

Propunere legislativă pentru completarea alin.(2) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului - senator Gheorghe Birlea

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală - senatori PDL

Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.161/2003 - privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în M. Of. nr.279/21 aprilie 2003 - senatori PDL

Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei - senatori PDL

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal - senatori PDL

Propunere legislativă pentru modificarea articolului 65 al Ordonanţei Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică şi pentru completarea art.52 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice - senator Mihail Hărdă

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului senator PDL Humelnicu
Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.10/2008 pentru instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare - doi senatori PDL

Propunere legislativă pentru modificarea Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare - senator PDL Iulian Urban

 

Comenteaza