Jaf la BT: de ce unul a primit 17 ani, iar al doilea, nici o zi

Jaf la BT: de ce unul a primit 17 ani, iar al doilea, nici o zi
Dacă expertiza ADN şi de înălţime, localizarea telefoanelor mobile în ziua jafului îl inculpă pe Andrei Hosu, în cazul lui Bogdan Baciu probele nu sunt concludente.

Tribunalul Cluj a apreciat că sunt diferenţe radicale între probele administrate de procurori în cazul celor doi suspecţi ai jafului de la Banca Transilvania (BT). Sentinţa dată de Tribunalul Cluj în dosarul "Jaf la BT" a stârnit rumoare, unul dintre inculpaţi, Andrei Hosu, fiind condamnat la 17 ani de închisoare, pe când al doilea suspect, Bogdan Baciu, a fost achitat. Judecătorul Luminiţa Firicel, de la Tribunalul Cluj, a motivat achitarea lui Baciu prin faptul că vinovăţia acestuia nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Proba decisivă a fost în cursul urmăririi penale expertiza ADN făcută de Serviciul de Biocriminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). "În ce îl priveşte pe inculpatul Baciu Bogdan - identificat ca autorul care a pătruns în incinta casieriei agenţiei bancare, instanţa a identificat anumite aspecte în cuprinsul lucrărilor ştiinţifice efectuate de laboratoarele IGPR, care ridică unele suspiciuni cu privire la exactitatea concluziilor formulate", se arată în motivarea Tribunalului Cluj. Astfel, spune judecătorul, deşi se susţine că Baciu ar fi fost cel care a pătruns în incinta casieriei bancare prin forţarea uşii de acces, urmele biologice aparţinând acestuia au putut fi identificate doar pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie, în vreme ce urmele biologice ale celuilalt inculpat, Andrei Hosu, despre care se susţine că ar fi rămas în apropierea uşii de acces a băncii, au fost depistate atât pe mânerul uşii de acces în casierie, cât şi pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie. "Or, după o logică elementară, dacă inculpatul Baciu Bogdan s-ar fi identificat într-adevăr cu persoana care a pătruns în interiorul casieriei bancare, urmele sale biologice ar fi trebuit să se regăsească cel puţin asupra tuturor suprafeţelor de contact pe care s-au regăsit şi cele ale coinculpatului Hosu Andrei Dan, câtă vreme vectorul purtător al urmelor biologice ale acestuia din urmă inculpat a fost tocmai Baciu Bogdan", argumentează judecătorul. Prin urmare, se trage concluzia că fragmente de ADN de la Baciu ar fi ajuns, prin contaminare, la celălalt autor al jafului, rămas neidentificat. Instanţa ia în calcul varianta ca al doilea autor al jafului să fie un cunoscut al lui Baciu. În ceea ce priveşte expertiza ADN făcută în Germania, care îi disculpă pe ambii suspecţi, judecătorul apreciază că urmele puteau să fie deja contaminate, iar rezultatul să nu fie relevant.

Un alt element care a dus la achitarea lui Bogdan Baciu este culoarea ochilor săi. Una dintre casierele băncii a relatat faptul că a observat la un moment dat că suspectul care ulterior a fost asimilat lui Bogdan Baciu avea ochi albaştri, însă acest lucru nu corespunde realităţii. Nici situaţia materială a acestuia nu corespunde acuzaţiilor. "Instanţa constată că susţinerile Parchetului din cuprinsul rechizitoriului cu referire la aspectul tranzacţionării unui număr impresionant de autoturisme din străinătate de către inculpatul Baciu (ca justificare a destinaţiei sumelor de bani sustrase) nu se verifică", se arată în motivarea sentinţei. Astfel, nu Baciu ar fi cumpărat maşinile, ci familia Hosu, "recurgându-se la simulaţie prin interpunere de persoane prin obţinerea autorizaţiilor provizorii de circulaţie pe numele lui Baciu Bogdan". De altfel, Baciu era şoferul familiei Hosu, iar situaţia sa financiară era una dificilă, arată instanţa. Pe de altă parte, spune judecătorul, alibiul lui Baciu, care a declarat că a fost la Registrul Auto Român în Gilău la ora jafului, se susţine. Un alt aspect decisiv în achitarea lui Baciu a fost neconcordanţa dintre înălţimea acestuia şi cea a suspectului suprins de camerele video ale băncii. Astfel, potrivit expertizelor realizate în acest caz, Baciu este cu nouă centimetri mai scund decât autorul faptei.

Pe de altă parte, situaţia lui Hosu este total diferită, spune judecătorul. De la urmele biologice recoltate de criminalişti de la locul faptei până la traiul pe picior mare şi înălţimea sa, raportată la expertize, toate elementele duc spre vinovăţia acestuia, crede magistratul. Mai mult, judecătorul spune că familia lui Andrei Hosu ar fi încercat să construiască un alibi pentru acesta, însă, potrivit localizării telefoanelor mobile prin GSM, varianta expusă de apropiaţii săi şi de inculpat nu se susţine. Potrivit motivării sentinţei, Hosu s-ar fi aflat la ora la care s-a produs jaful în apropierea băncii, şi nu la un restaurant în centrul oraşului, aşa cum ar fi declarat rudele sale. "În plus, spre deosebire de situaţia coinculpatului Baciu Bogdan, în cazul familiei Hosu se constată o modificare semnificativă a situaţiei financiare, marcată atât printr-o activitate prolifică de comerţ cu maşini second-hand, cât şi din perspectiva modului în care inculpatul Hosu Andrei Dan îşi petrece timpul liber", se specifică în motivare. Potrivit instanţei, familia Hosu a cumpărat 42 de maşini în 2009, în contextul în care la începutul anului respectiv situaţia lor financiară era mai mult decât dificilă, având credite bancare şi datorii la persoane fizice. Totodată, Hosu ar fi cheltuit sume mari de bani la localuri cu lăutari, circa 2.000-3.000 de lei pe seară, dar şi la jocuri de noroc.

Pe lângă pedeapsa de 17 ani de închisoare, Andrei Hosu este obligat, potrivit sentinţei Tribunalului Cluj, să plătească daune materiale de 246.650 de lei (suma care a fost sustrasă la jaf) firmei de asigurări care a depăgubit banca, dar şi 123.755 de lei, cheltuieli de judecată în favoarea statului. Sentinţa Tribunalului a fost atacată cu apel de avocaţii lui Andrei Hosu. Totodată, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au atacat achitarea lui Bogdan Baciu. În zilele următoare, Curtea de Apel Cluj va stabili termenul de judecată pentru acest caz.

Dosarul ar putea fi redeschis

În 13 februarie 2009, în jurul orei 16:45, o filială a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca a fost jefuită, iar hoţii au furat echivalentul în lei a circa 60.000 de euro. Două persoane înarmate, care purtau cagule, au intrat în bancă, l-au lovit pe paznic cu un pistol, iar pe o casieră cu pumnii şi picioarele. Banii au fost furaţi din casierie, anchetatorii constatând că nu s-a tras nici un foc de armă. Presupuşii autori ai jafului au fost prinşi în 19 ianuarie 2010, în urma unor percheziţii făcute de echipaje ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj şi ale Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei. Cei doi suspecţi, Bogdan Baciu şi Dan Andrei Hosu, au fost reţinuţi în aceeaşi zi şi ulterior arestaţi, fiind trimişi în judecată de procurori pentru tâlhărie. În mai 2011 ei au fost eliberaţi, iar în 13 martie anul curent Tribunalul Cluj a pronunţat sentinţa în acest dosar. În cazul în care achitarea lui Baciu rămâne definitivă, poliţia va trebui să reia cercetările pentru găsirea celui de-al doilea vinovat.

 

 

Comenteaza