Sindicaliştii cer un mecanism de reducere a TVA-ului

Sindicaliştii cer un mecanism de reducere a TVA-ului
Blocul Naţional Sindical (BNS) pregăteşte un proiect legislativ prin care se doreşte crearea unui mecanism de recalculare a taxei pe valoarea adăugată (TVA).

Mecanismul a fost prezentat la Cluj în cadrul unei dezbateri organizate cu privire la realizarea unui nou proiect al Codului Muncii. "În circa o lună vom pune pe masa Guvernului României o propunere care sperăm să fie acceptată şi susţinută şi de cei de la Fondul Monetar Internaţional şi de cei de la Comisia Europeană, în ceea ce priveşte un mecanism prin care se poate aplica în România o cotă redusă de TVA la o listă de produse de bază pentru cetăţenii ţării", a declarat Dumitru Costin, care crede că mecanismul pe care îl va prezenta va rezolva o serie de probleme.

"Aşa cum se discută după ureche acest subiect, acum şi în trecut sunt lucruri despre care nimeni nu vrea să rostească adevărul. De exemplu, dacă reducem cota de TVA acum punem în pericol pentru o perioadă de timp de acum încolo capitolul de venituri din TVA. Din întâmplare sau nu, unele dintre produsele care se află pe lista politicienilor în ideea de a reduce TVA-ul sunt produse pe care se face cea mai mare evaziune din România, iar această poveste că reducem TVA-ul şi scoatem la suprafaţă economia subterană este o poveste de spus nici măcar copiilor. În nici un caz nu se va producere nici un fel de scoatere la lumină a evaziunii din această zonă", spus Costin.

El critică propunerea guvernului cu privire la reducerea TVA-ului pentru alimentele de bază. "Această tentativă de reducere a TVA-ului nu-mi generează nici un mecanism prin care eu să determin comerciantul să reducă preţul la vânzarea cu amănuntul. Reducerea de TVA, aşa cum este ea propusă, va avea din punct de vedere al consumatorului un efect neutral. Din acest motiv, lucrăm şi o să dăm guvernului un mecanism care să ducă la rezolvarea tuturor problemelor pe care le-am enunţat", a precizat preşedintele BNS.

Fostul ministru al Muncii, Alexandru Athanasiu, a conlucrat împreună cu sindicaliştii BNS pentru a modifica actualul Cod al Muncii. "Principalele modificări ale proiectului de modificare a Codului Muncii vizează măsuri legate de o mai facilă inserţie pe piaţa muncii prin crearea posibilităţii ca prin perioada de probă, ca modalitate de sine stătătoare de verificare a pregătirii profesionale, să poată fi angajate diverse persoane pe piaţa muncii, dar şi o serie de măsuri referitoare la garantarea drepturilor în executarea contractului de muncă şi mă refer la clauza de obiectiv, care în concepţia noastră nu trebuie să fie o condiţie de concediere, ci doar de avansare în carieră sau de majorare a salariului în măsura în care obiectivul de performanţă convenit între părţile contractului se realizează", a declarat Athanasiu.

 

 

Etichete
Comenteaza