Magazinele unei clujence din Floreşti, călcate de hoţi. De două ori.
- Scris de Mihai Prodan
- 11 Iul 2012, 13:55
- Eveniment
- Ascultă știrea
Mihaela Timbus are un magazin în ansamblul imobiliar Luxor 2 şi un altul pe strada Stejarului. În noaptea de 7 spre 8 iulie magazinul din ansamblul imobiliar a fost spart iar prejudiciul a fost calculat la 10.000 de lei. "Mi s-au sustras din magazin peste 40 de cartuşe de ţigări, suma de aproximativ 1.500 de lei, un cititor de bare, un card de încasare a facturilor, banii şi fisele de la aparatul de cafea", spune ea.
Totodată, în noaptea de 8 spre 9 martie un al doilea magazin, de pe strada Stejarului din Floreşti, care îi aparţine aceleiaşi clujence, a fost spart de asemenea, când au fost furate cartuşe de ţigări în valoare de 6.000 de lei. Mihaela Timbus a cerut astăzi ajutorul deputatului clujean Mircia Giurgiu în rezolvarea celor două cazuri. "Nu au făcut nimic de atunci", spune Giurgiu cu referire la poliţiştii din Floreşti. Acesta adaugă că va face o cerere scrisă către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj, pentru a afla stadiul cercetărilor. Ar face şi mai mult, dar e vacanţă parlamentară: "ar fi trebuit depusă şi o interpelare la minister", explică el.