Trei angajate CEC Bank Cluj au devalizat conturile clienţilor, riscă închisoarea
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Sep 2012, 17:48
- Eveniment
- Ascultă știrea
Cele trei angajate au ajuns astăzi în faţa instanţei, după o anchetă a DIICOT Cluj unde procurorii au cerut arestarea preventivă a acestora. Instanţa a respins însă propunerea şi a dispus doar ca cele trei să nu părăsească localitatea.
Judecătoria Cluj a respins ieri propunerea procurorilor iar DIICOT a atacat decizia cu recurs, ce urmează să fie stabilit.
"E un prejudiciu de 700.000 de lei", a spus şeful DIICOT Cluj, Mircea Hrudei.
Contactat de ziuadecj.ro, directorul CEC Bank Cluj, Dorel Coteţ, a refuzat să dea informaţii. "Nu sunt abilitat", a explicat el.
UPDATE Toţi clienţii cărora le-au fost golite conturile au fost despăgubiţi, spun oficialii CEC Bank.
UPDATE 2 Cele două angajate pentru care s-a cerut arestarea preventivă sunt Ana Olga Coldea şi Daniela Liana Brie. O a treia angajată este cercetată în stare de libertate iar procurorii nu au cerut arestarea acesteia. "Şi aceasta este pusă sub învinuire, dar din cercetări nu rezultă că are o implicare atât de mare", spune Hrudei.
Frauda a fost descoperită de angajaţii CEC Bank, cei care au şi făcut plângerea către DIICOT. "Ei au fost cei au descoperit, în urmă cu câteva săptămâni", a explicat Hrudei.
Recursul va fi judecat săptămâna viitoare, la Tribunalul Cluj.