1.200 de medicinişti clujeni au depus jurământul lui Hipocrate

1.200 de medicinişti clujeni au depus jurământul lui Hipocrate
Absolvenţii promoţiei 2010 ai Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” au avut sâmbătă pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” cea mai importantă seară a ultimilor şase ani.

Câteva mii de persoane au asistat sâmbătă seara la o ceremonie solemnă pe stadionul campioanei CFR Cluj. Cea de-a 61-a promoţie a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” a depus jurământul lui Hipocrate în faţa părinţilor şi a profesorilor care i-au îndrumat de-a lungul celor şase ani de facultate. între personalităţile prezente la ceremonie s-au aflat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) şi rectorul UMF Iaşi, Constantin Ciuce, rectorul UMF Cluj, dar şi prefectul Florin Stamatian.

 

în discursul său, rectorul UMF Cluj, Constantin Ciuce, a făcut referire la anii de facultate pe care i-au avut de urmat cei peste 1.200 de studenţi. “Suntem mândri de ei şi suntem mândri că au ales această meserie. Sperăm ca lucrurile care ţin de şcoala medicală românească şi în special de cea clujeană să îi urmeze toată viaţa şi sperăm ca prestigiul acestei şcoli să ajungă să fie dus mai departe de cei care vor rămâne în ţară, de către cei care vor ajunge să plece peste hotare şi că îşi vor aduce aminte cu mult drag despre această perioadă a începuturilor de formare”, a declarat Ciuce. El a adăugat că tinerii care aleg medicina sunt “masochişti”.

 

“Cei care aleg medicina ca şi oameni sunt masochişti, altfel este foarte greu să înţelegi cum oameni care ajung să fie desconsideraţi politic prin felul cum li se recunosc profesia, responsabilităţile şi salariile îşi doresc în continuare să facă medicină. După şase ani au de dat un examen foarte greu, la nivel naţional, care îi propulsează în încă cinci-şase ani de specialitate, iar după aceea încep să îşi clădească viaţa”, a mai spus Ciuce cu referire la tinerii medicinişti. 

 

Pe de altă parte, Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR, a declarat că medicina a devenit din ce în ce mai atractivă pentru tinerii absolvenţi de liceu. “Studenţii noştri de la medicină nu sunt chiar 100% masochişti pentru că anul trecut, când concurenţa la Facultatea de Medicină a crescut spectaculos, motivaţia a fost foarte clară. Este o diplomă recunoscută peste tot în lume, deci îşi pot aranja viitorul oriunde în lume. Vor să facă o profesie respectată în lume, mai puţin în România”, a spus Astărăstoae.

 

 La rândul lui, prefectul Florin Stamatian, prezent la ceremonie, i-a felicitat pe absolvenţi şi le-a urat succes în profesia pe care şi-au ales-o, în timp ce Preasfinţia Sa Irineu Bistriţeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a rostit rugăciunea “Tatăl Nostru” în faţa mediciniştilor. “îi felicit pe absolvenţi şi îi îndemn să aibă convingerea că numai ataşaţi şi ancoraţi de Dumnezeu pot să aibă parte de bucurii şi succese în viaţă şi activitate”, a spus părintele.

 

Absolvenţii au cântat în cadrul evenimentului imnul “Gaudeamus” şi au depus jurământul lui Hipocrate. în cinstea absolvenţilor a avut loc şi un foc de artificii. “Facultatea din Cluj este printre cele mai bune din ţară. Avem mai mult contact cu pacienţii şi nu regret că am venit aici. Eu vreau să stau aici să îmi fac rezidenţiatul în pediatrie”, a declarat Ghalim Fahd, şeful de promoţie al Facultăţii de Medicină la linia franceză. 1.235 de tineri au absolvit sâmbătă cursurile celor zece facultăţi ale UMF Cluj. Dintre aceştia, 201 provin din străinătate.

 

Protocol între UMF Iaşi şi Cluj

 

Reprezentanţii celor două universităţi au semnat sâmbătă un protocol de colaborare prin care urmează să îşi armonizeze curricula, dar şi să facă schimburi de studenţi. Astfel, opt studenţi ai UMF Cluj vor putea studia anul şcolar următor la Iaşi, pe o perioadă cuprinsă între şase luni şi un an, şi viceversa. Studenţii vor avea asigurată cazarea în cele două centre universitare şi vor beneficia de o bursă.




Comenteaza