19 august este Ziua Mondială a Fotografiei

19 august este Ziua Mondială a Fotografiei
Se împlinesc 177 de ani de când Louis Jacques Mande Daguerre (1787-1851) și Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) au brevetat procedeul de realizare a fotografiei prin ''daghereotipie''.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Louis Daguerre împreună cu Joseph Nicéphore Niépce, care se ocupa cu captarea imaginilor din exterior pe un suport solid, au perfecționat sistemul, punând la punct o nouă tehnică de fixare a imaginii, numită "daghereotipie" (după numele unuia din cei doi inventatori ai săi), procedeu de fotografiere, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom.

Cea mai veche fotografie din lume, însă, datează din 1826, când Nicéphore Niépce a reuşit să realizeze o fotografie cunoscută sub numele de ''View from the Window at Le Gras'' printr-un proces numit "heliografie". 

După moartea lui Niépce, Daguerre continuă experimentele împreună cu fiul acestuia, Isidore. La 9 ianuarie 1839, invenția a fost prezentată Academiei Franceze de Științe și Louis Daguerre a obținut brevetul, fiind considerat părintele fotografiei.

În acelaşi an, pe 19 august 1839, guvernul francez a cumpărat brevetul și a anunțat invenția ca fiind un cadou "gratuit pentru lume".

Korske Ara, un tânăr australian pasionat de fotografie, a lansat în 2009 un proiect on-line pentru a marca Ziua Mondială a Fotografiei, iar un an mai târziu, pe 19 august 2010 a fost organizată prima galerie la nivel mondial, cu 270 de fotografii, site-ul înregistrând vizitatorii din peste 100 de țări.

Pe lângă Ziua Mondială a Fotografiei, în România, din 2010, se mai sărbătoreşte şi Ziua Artei Fotografice, pe 11 ianuarie, zi în care s-a născut în Cluj cel care a realizat primul reportaj fotografic de război din lume, Carol Popp de Szathmári.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .