24 ianuarie 1859, Unirea Principatelor Române

Se împlinesc 158 de ani de la Unirea Principatelor Române sau ''Unirea Mică'', istoricul eveniment din ianuarie 1859 este considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca "Mica Unire", s-a înfăptuit la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea Moldovei și a Țării Româneaşti sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al celor două principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească s-a format un stat unitar care a adoptat numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură Adunare şi un singur Guvern. Era primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

La Brașov, la 12/24 mai 1848 se elabora programul-legământ: ''Prințipiile noastre pentru reformarea patriei'', ce cuprindea obiectivul fundamental românesc: ''Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatârnat românesc''.

Au urmat lucrările Congresului de la Paris din 1856, care a hotărât, ca urmare a obiecțiilor ridicate de Austria și Înalta Poartă, ca statutul definitiv al Principatelor să nu fie stabilit prin tratatul de pace, ci doar să se consulte dorința moldovenilor și muntenilor în problema Unirii. În acest context, în ambele Principate, conducătorii mișcări unioniste s-au organizat în câte o formațiune politică denumită ''partida națională'', conform Agerpres.

La adunările ad-hoc care au avut loc în toamna şi iarna anului 1857 în Moldova și în Țara Românească, s-au întrunit deputați boieri și țărani, câte unul din fiecare ținut, fiind chemaţi să se pronunțe în problema unirii. Răspunsul participanților a fost pozitiv, prin cele două Rezoluții aproape identice votate aceştia cereau: Unirea Principatelor într-un singur stat; neutralitatea Principatelor Unite; autonomia în baza vechilor tratate cu Poarta Otomană; prinț străin, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei, cu moștenirea Tronului, moștenitorii urmând a fi crescuți în religia țării; adunarea obștească cu adevărat reprezentativă, una singură, ca putere legiuitoare.

După ce o comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile celor Două Divanuri, în 1858, s-a semnat Convenția de la Paris, care a reprezentat cadrul constituțional pentru organizarea celor două principate. În urma acesteia, în zilele de 14, 16, 17 și 18 decembrie 1858, în Moldova, s-au desfășurat alegeri pentru Adunarea Electivă. La 28 decembrie 1858 s-au deschis lucrările Adunării Elective, care a validat mandatele a 55 dintre 58 de deputați aleși.

Partida Națională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării, dar nu se pronunțase încă asupra numelui candidatului. În ianuarie 1859, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale, Mihail Kogălniceanu îl propune drept candidat unic pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, susținător al luptei unioniste. Deputații se angajaseră să voteze candidatul care ar obține majoritatea. De aceea nu este întâmplător faptul că și susținătorii celorlalți candidați l-au votat tot pe Cuza. Domnul a depus jurământul, în care se angaja să apere ''drepturile și interesele patriei'' și să asigure ''binele și fericirea nației române''.

După o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București. Profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.

Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție, scrie alba24.ro.

În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.

Ziua de 24 ianuarie a fost declarată zi de sărbătoare legală în urma unei propuneri legislative semnată de 106 parlamentari, aparținând mai multor partide politice, care a fost avizată favorabil la 18 martie 2014, de către Comisia pentru Cultură a Senatului.

În expunerea de motive se arată că "24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naștere a statului național modern român și trebuie ca românii să nu uite acest lucru. (...) Recunoașterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul bine meritat, deoarece există un adevăr istoric de netăgăduit: România s-a născut la Iași!".

Senatorii au adoptat un amendament, potrivit căruia ziua de sărbătoare legală este nelucrătoare. Proiectul de lege a fost adoptat de către Senat la 2 iunie 2014 și, ulterior, de către Plenul Camerei Deputaților, la 3 decembrie 2014, iar la 16 decembrie 2014, președintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - ca zi de sărbătoare națională.