566 de tone de antiderapant, aruncate pe drumurile înzăpezite ale regiunii Clujului
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Feb 2021, 13:17
- Eveniment
- Ascultă știrea
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj a acționat cu 77 de utilaje în ultimele 24 de ore, împrăștiind 566 de tone de material antiderapant.
În intervalul 12 februarie, ora 17:00 – 13 februarie, ora 12:00, drumarii de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au acționat pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi cu 566 de utilaje și au împrăștiat 2.956 tone material antiderapant.
Unde s-a acționat
- DRDP Cluj - 77 autoutilaje, 566 tone material antiderapant
- DRDP București – 40 autoutilaje, 279 tone de material antiderapant
- DRDP Craiova - 64 autoutilaje, 79 tone material antiderapant
- DRDP Timișoara - 73 autoutilaje, 528 tone material antiderapant
- DRDP Brașov - 138 autoutilaje, 665 tone material antiderapant
- DRDP Iași - 113 autoutilaje, 484 tone material antiderapant
- DRDP Constanța – 61 autoutilaje, 324 tone material antiderapant
În continuare, din cauza viscolului și a vizibilității reduse, circulația vehiculelor este restricționată pe următoarele sectoare de drumuri naționale din județul Botoșani: DN 29 între Botoșani și Manoleasa (km 44+100 – km 99 + km 850); DN 29A între Hudești și Rădăuți - Prut (km 64 +000 – km 98+842); DN 24C între Bădărăi și Românești (km 43 + 850 - km 65+400).
"Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să respecte restricțiile instituite pe anumite sectoare de drum, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate", a ]ndemnat conducerea CNAIR.