A luat premiul I la toate olimpiadele naţionale de muzică din România, susţine concert vineri la Cluj

A luat premiul I la toate olimpiadele naţionale de muzică din România, susţine concert vineri la Cluj
Concert simfonic în 2 noiembrie la Cluj, sub bagheta dirijorului olandez Theo Wolters şi susţinut de un violoncelist premiat cu locul I la toate olimpiadele organizate în ţară în ultimii ani.

Concertul e susţinut de Filarmonica de Stat Transilvania alătri de violoncelistul Ştefan Cazacu. Din programul concertului de vineri, de la Colegiul Academic, fac parte Concertul nr. 1 pentru violoncel de Dmitri Şostakovici şi Simfonia a IV-a, Romantica semnată de Anton Bruckner.

Dirijorul Theo Wolters s-a născut în anul 1955, în Melick, un oraş din sudul Olandei, fiind mezinul unei numeroase familii de muzicieni. La o vârstă foarte fragedă, Theo a început să studieze trompeta în cadrul intim al fanfarei conduse de tatăl său. Talentul său a fost remarcat încă de pe atunci, iar Theo a urmat studiul muzicii mai departe la Conservatorul din Maastricht, fiind admis la clasa renumitului trompetist Wim Groot, fost prim trompetist la Orchestra Concertgebouw.

Înainte de a-şi termina studiile la Conservatorul din Maastricht, Theo Wolters fusese deja angajat ca prim trompetist la Overrijsels Philharmonisch din Enschede (Olanda) şi la Filarmonica din Essen (Germania).

Începând cu anul 1979, a devenit membru al Royal Concertgebouw Orchestra. În cadrul acestei renumite orchestre, el a lucrat şi a înregistrat alături de cei mai mari dirijori ai momentului: Leonard Bernstein, Bernhard Haitink, Carlos Kleiber, Riccardo Chailly, Nikolaus Harnoncourt şi Mariss Jansons.
În paralel cu cariera sa instrumentală şi orchestrală, Theo Wolters a studiat dirijatul sub îndrumarea lui Piet Stalmeier şi Roberto Benzi. Ca dirijor invitat, a susţinut concerte alături de Orchestra Simfonică Slovacă de Stat, Orchestra Simfonică din Tbilisi, Sinfonietta Slovaka, Filarmonica „George Enescu" din Bucureşti, Filarmonica de Stat „Transilvania", Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica din Târgu-Mureş, Filarmonica din Timişoara, Orchestra Filarmonicii din Bucheon (Coreea de Sud), Orchestra Naţională de Tineret din Olanda, Dutch Promenade Orchestra, unde a fost şi dirijor principal invitat.
Începând cu anul 2004, Theo Wolters este asistentul lui Mariss Jansons la celebra orchestră din Amsterdam. Din cauza unor probleme de sănătate, Mariss Jansons nu a putut dirija orchestra Concertgebouw în concertele din 20 şi 21 iunie 2008. Cu această ocazie, Theo a fost cel care l-a înlocuit, dirijând, cu mare succes, Simfonia Turangalîla de Olivier Messiaen.

Ştefan Cazacu a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani cu tatăl său, Marin Cazacu. La Şcoala de Muzică nr. 5 din Bucureşti a studiat cu Anca Iarosevici şi a absolvit Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu" din Bucureşti, la clasa profesoarei Anca Vartolomei. În prezent, este student la Universitatea Naţională de Muzică din capitală, sub îndrumarea lui Răzvan Suma.

Este deţinătorul Premiului I la toate Olimpiadele Naţionale de Muzică din România, dar şi al Premiului I şi al Marelui Premiu la competiţii internaţionale (Liezen, Târgovişte, Tulcea).

Comenteaza