Accident cu o mașină răsturnată pe un drum din Cluj. Doi militari aflați în zonă au sărit în ajutorul victimelor

Accident cu o mașină răsturnată pe un drum din Cluj. Doi militari aflați în zonă au sărit în ajutorul victimelor
| Foto: isu cluj

Un accident rutier s-a produs în cursul zilei de vineri pe raza localității Izvoru Crișului, în județul Cluj.

Pompierii de la Detașamentul Huedin au intervenit în această după-amiază la un accident rutier petrecut pe raza localității Izvoru Crișului.

"În accident a fost implicat un singur autoturism, iar din fericire nu au existat victime încarcerate. Până la sosirea echipajului de intervenție, Căpitan Toma Zoltan și Sergent-major Checicheș Cătălin, din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, au evaluat victimele și i-au sprijinit ulterior pe pompierii sosiți de la Huedin. Cei doi militari ai ISU Cluj se aflau în zona accidentului, după ce se întorceau de la o activitate desfășurată la subunitatea noastră din orașul Huedin", a transmis ISU Cluj.

În urma accidentului, o femeie care acuza dureri lombare a fost transportată la spital. La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Comenteaza